Totodată, Gușă a mai declarat că în interiorul PNL se naşte un alt război, dat fiind că alegerile parlamentare au fost câștigate, în interiorul partidului, de către fostul PNL.
"Președintelui Iohannis i-a rămas să aterizeze pe altă realitate. Eu am văzut și în formulările lui Liviu Dragnea niște elemente concesive față de Klaus Iohannis, în care invoca supărarea acestuia. Supărare firească, de altfel. Pentru că Iohannis se consideră și este și a fost pus în dificultate de PNL, prin slaba organizare, fața lui de astăzi nu este fața unui om fericit. Efectul Blaga în PNL a fost devastator, pe de-o parte, și combinat cu veleitarismul celor din PNL-ul vechi a dus la un dezastru care va continua. Și pot să anunț în premieră un altfel de război. Să știți că se numără mandatele în PNL-ul care niciodată nu a fuzionat și din 99 de parlamentari, în total cât are PNL-ul actual, să știți că 59 sunt ai PNL-ului vechi și 40 ai fostului PDL. Deci victoria a fost totală pentru fostul PNL, culmea ironiei și a dezamăgirii în interiorul unei structuri care n-a performat deloc. Deci Klaus Iohannis este supărat, a fost pus în dificultate de PNL, a fost pus dificultate de un Dacian Cioloș mult mai slab decât ar fi crezut unii. Chiar și eu, la un moment dat, îl credeam în stare de mai multe lucruri, din păcate a rămas un om destul de mic în plan public și cu interese minore, care a sacrificat și o guvernare. Și sunt și alți colaboratori pe care Klaus Iohannis în acest moment îi consideră responsabili de acest insucces, care, sigur, inclusiv în acest weekend, președintele o să și-l asimileze, pentru că există o perioadă foarte dură, perioada de negocieri, care nu vor fi cele formale, de la televizor", a susținut acesta.
De asemenea, consultantul politic a explicat că negocierile de la Cotroceni vor modifica felul în care este condusă România: "Aici, pentru cunoscători, sigur că va exista o agendă de negocieri informală, așa cum se întâmplă în orice stat, între Klaus Iohannis, ca reprezentat al alegătorilor la rândul său și al instituției prezidențiale, și Liviu Dragnea, la rândul său reprezentant al alegătorilor și al majorității parlamentare. O agendă de negocieri care în mod clar, și o spun fără echivoc, va aduce modificări mari în felul în care România este condusă sau în felul în care ne-am obișnuit ca România să fie condusă până acum. Probabil că epoca Băsescu, într-un fel, se va finaliza doar după aceste alegeri și în urma acestei negocieri a agendei. Să nu vă gândiți la lucruri ilegale sau la altceva, dar agendele informale de negocieri sunt cele care modifică mecanismele în cadrul legilor existente. Și asta se va întâmpla, bineînțeles, în următoarele zile".