Decizia luată marţi de CAB este definitivă.
BEC a respins, în 2 aprilie, lista de candidaţi depusă de Gheorghe Funar, pentru că acesta nu avea calitatea pentru depunerea de candidaturi în numele PRM.
Decizia Biroului a fost contestată de Funar la Tribunalul Bucureşti, care a decis, în 4 aprilie, să respingă solicitarea lui Gheorghe Funar. Sentinţa dată de TB a fost, însă, contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Tot la TB s-au mai judecat, alte 24 de contestaţii la decizii similare ale BEC. Între acestea s-au numărat cele depuse de Mircea Diaconu, Corneliu Vadim Tudor şi Noua Republică.
În cazul lui Diaconu, TB a decis, sâmbătă, admiterea contestaţiei lui Mircea Diaconu privind candidatura sa ca independent la alegerile europarlamentare. În cazul lui Corneliu Vadim Tudor şi al Partidului Noua Republică, condus de Mihail Neamţu, instanţa bucureşteană a hotărât să respingă contestaţiile acestora la deciziile BEC.
În cazul în care deciziile luate de TB vor fi menţinute de Curtea de Apel Bucureşti, nici Vadim Tudor şi nici membrii partidului Noua Republică nu se vor putea înscrie în cursa pentru europarlamentare.
BEC a respins, în 2 aprilie, candidaturile depuse pentru alegerile europarlamentare în numele PRM de Corneliu Vadim Tudor şi Gheorghe Funar, precum şi cele depuse de Partidul Verde, Partidul Ecologist Român şi Noua Republică, Partidul Alianţa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor, Partidul Dreptăţii Sociale. Totodată, în şedinţa BEC a fost respinsă candidatura independentă a lui Mircea Diaconu.