"Probabil că guvernul acesta va întruni numărul necesar de voturi, dar problema se pune după aceea şi primul test major pe care îl va avea noul guvern va fi legat de legea bugetului, atunci când va trebui să întrunească, din punct de vedere politic, o majoritate", a declarat Daniel Constantin la sediul ALDE, după întâlnirea conducerii partidului cu premierul desemnat, Dacian Cioloş.
Daniel Constantin a mai spus că "opţiunea majoritată în ALDE a fost să fie un guvern politic" pentru a fi evitate eventuale probleme în Parlament, cum ar fi legea bugetului.
"Opţiunea pe care o va avea ALDE şi va fi pronunţată după ce vom vedea programul politic, după ce vom vedea programul de guvernare şi componenţa noului cabinet, dar din punct de vedere personal, n-am avut niciun fel de obiecţie vis-a-vis de persoana primului ministru desemnat. Dimensiunea personală este aceea că, din punct de vedere al agriculturii, de exemplu, e foarte bine să avem un prim-ministru care e un specialist, a fost ministru al Agriculturii şi cred că lucrurile, din acest punct de vedere, vor merge bine", a declarat Constantin.