Discuțiile au vizat stadiul actual al demersurilor României în cadrul procesului de aderare, cu accent pe elaborarea Memorandumului inițial, susținând o prezentare a implicațiilor ce vor decurge din acest parcurs pentru statul român.
Cu acest prilej, reprezentanții instituțiilor și autorităților din plan național membre în cadrul Comitetului Interministerial pentru coordonarea relațiilor României cu OCDE au adresat întrebări specifice, tehnice reprezentanților OCDE în sesiunea deschisă de tip Q&A de la finalul evenimentului.
La rândul lor, membrii delegației Secretariatului OCDE au încurajat reprezentanții instituțiilor și ai autorităților române cu atribuții în negocierile de aderare să mențină permanent dialogul cu experții Organizației, pentru asigurarea detaliilor tehnice de care depinde parcurgerea etapelor prevăzute în procesul de aderare.
La reuniunea de la Palatul Victoria au participat reprezentanți ai mai multor ministere și secretarul de stat pentru afaceri globale și strategii diplomatice în cadrul Ministerul Afacerilor Externe, Cornel Feruță.
Aderarea la OCDE reprezintă un obiectiv major al politicii externe a României, inclus și în Programul de Guvernare. După decizia Consiliului OCDE, din luna ianuarie a.c., de a lansa negocierile de aderarea a România, un alt pas important l-a reprezentat adoptarea Foii de Parcurs pentru Aderare (Accession Roadmap), la reuniunea ministerială a Consiliului OCDE din 10 iunie a.c..
Procesul de aderare la OCDE reprezintă o oportunitate de implementare a celor mai bune practici și standarde ale acestui for interguvernamental, cu toate avantajele economice și politice care decurg din statutul membru, alături de state care dețin peste 70% din producția și comerțul globale și 90% din nivelul mondial al investițiilor străine directe.
Comitetul Interministerial pentru coordonarea relaţiilor României cu OCDE, al cărui coordonator național este Prim-ministrul, este alcătuit din reprezentanți ai tuturor instituţiilor care participă la activitatea structurilor OCDE sau gestionează programe de colaborare cu această organizație.