În ședința Comitetului Executiv Național al PSD, Codul de etică a întrunit unanimitate de voturi, însă în ceea ce privește capitolul referitor la criteriile de conduită și integritate au fost înregistrate două abțineri, potrivit Agerpres.
Concret, "Codul de Etică și Conduită al PSD" este un document care stabilește un set de reguli de comportament pentru membrii partidului, indiferent dacă aceștia ocupă sau nu funcții politice, de reprezentare sau de conducere în diversele structuri politico-administrative, centrale sau locale.
În Codul de etică se stipulează că nu vor avea susținerea PSD persoanele împotriva cărora s-a început urmărirea penală, au fost trimise în judecată sau s-a pronunțat împotriva lor o hotărâre judecătorească de condamnare pentru fapte de corupție, evaziune fiscală sau fapte comise cu violență.
O altă situație de retragere a sprijinului politic se referă la persoanele care se află în stare de arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar pentru orice tip de infracțiune.
Același tratament se aplică și celor care: au deținut funcții în organele de conducere la nivel central și județean ale PCR, UTC sau UASCR; au manifestat un comportament injurios, agresiv sau neadecvat față de cetățeni; au avut atitudini și declarații extremiste sau discriminatorii, de gen, religie sau naționalitate; au fost membri sau colaboratori ai fostei Securități, ca poliție politică sau au fost dovediți ofițeri acoperiți.
Nici cei care înregistrează datorii, ca persoană fizică, la bugetul local al comunității în care candidează sau au relații comerciale cu instituția pentru care candidează sau cu instituțiile din subordinea acesteia nu vor mai beneficia de sprijinul politic al partidului.
O altă situație în care PSD nu va asigura sprijin politic unui posibil candidat la o funcție publică aleasă sau numită se referă la persoanele care "au obținut lucrări, diplome sau alte titluri științifice prin plagiat sau furt intelectual dovedit prin hotărâre judecătorească".
Totodată, celor care "se află sub incidența unei hotărâri judecătorești definitive privind incompatibilități sau conflict de interese" sau "au completat în fals sau cu omisiuni declarațiile de avere sau de interese, în cazul în care aceste nereguli au fost constatate printr-o decizie definitivă a instanței" li se va retrage sprijinul politic al PSD.
De asemenea, între candidații PSD pentru funcțiile alese la alegerile locale și parlamentare din anul 2016 și cetățenii din comunitățile în care candidează se va încheia un "Contract social", care va avea două părți componente: "angajamentul de integritate a candidatului prin care acesta se angajează că pe toată durata mandatului va respecta și se va supune exigențelor din prezentul Cod de etică și conduită" și "programul politic care va conține politicile publice și de dezvoltare a comunității pe care își propune să le realizeze în cursul mandatului".
Codul de etică și conduită se aplică tuturor persoanelor ce au calitatea de membri ai PSD, indiferent dacă ocupă sau nu funcții politice, de reprezentare sau de conducere în diversele structuri politico-administrative, centrale sau locale, se arată în document.