DANIEL CHIŢOIU. "Pentru mine este o surpriză neplăcută, din mai multe puncte de vedere: în primul rând nu am fost înştiinţat, nu m-a sunat nimeni, am aflat din presă şi după am intrat pe site-ul DNA şi am văzut comunicatul de presă al DNA privind solicitarea către Camera Deputaţilor privind începerea urmăririi penale împotriva mea. Doi, e o supriză neplăcută pentru că mi se cere urmărirea penală pentru adoptarea unui act normativ, act normativ care nu a făcut decât să modifice, să completeze nişte reglementări, care au fost solicitare de organismele financiare internaţionale, Comisia Europeană şi FMI", a declarat Chiţoiu.
El a precizat că ordonanţa la care face referire DNA a fost iniţiată de Ministerul de Finanţe prin direcţiile de specialitate împreună cu specialiştii de la ASF.
"Eu am solicitat introducerea în şedinţa de Guvern (a ordonanţei - n.r.) în urma discuţiilor cu premierul. Noi, la începutul fiecărei şedinţe de Guvern, avem o şedinţă pregătitoare unde se stabilesc actele normative care intră în şedinţa de Guvern şi se adoptă (...) Toate aceste acuzaţii pe care le-am văzut în comunicat (comunicatul DNA - n.r.) că mi se aduc se referă la reducerea numărului de membri, care reducere este trecută clar în memorandumul economico-financiar iniţiat atât cu CE cât şi cu FMI şi, de asemenea, în ce priveşte calificările profesionale minime. Ori aici, la fel, calificări profesionale minime mi-au solicitat în repetate rânduri la fiecare misiune a FMI şi CE din anul 2013", a mai susţinut Chiţoiu.
DANIEL CHIŢOIU. Fostul ministru a precizat că există înregistrări şi stenograme ale discuţiilor cu reprezentanţii organismelor financiare internaţionale care pot dovedi afirmaţiile sale.
"Pentru mine e o surpriză şi faptul că se pune în discuţie şi se începe urmărirea penală împotriva mea pe un act normativ. Nu numai că sunt nişte prevederi la solicitarea instituţiilor financiare internaţionale, asumate, adoptate, memorandum şi scrisoare semnate inclusiv de preşedintele ţării, dar ce ne facem la celelalte acte normative, care sunt în baza iniţiativei Guvernului şi care sunt în baza unui program de guvernare? Păi fiecare act normativ are o politică a Guvernului respectiv, dar dacă acum a ajuns DNA să analizeze din punct de vedere al prevederilor fiecare act normativ, păi atunci înseamnă că toate actele normative... fiecare are o hibă sau produce un prejudiciu nu ştiu cui", a mai afirmat fostul ministru.
Chiţoiu a precizat că actul normativ la care face referire DNA este semnat nu doar de el, ci de circa şapte-opt persoane din Ministerul de Finanţe, de ministrul delegat Liviu Voinea, de premierul Victor Ponta şi din partea Ministerului Justiţiei.
DANIEL CHIŢOIU. "Nu eu m-am ocupat de bucătăria redactării acestui act normativ. Eu, bineînţeles, ştiam în general prevederile acestui act normativ, dar nu mă ocup eu acum de fiecare cuvânt, fiecare frază din actul normativ, nu ăsta e rolul meu de ministru. Pentru asta sunt direcţiile de specialitate, secretarii de stat, ei au discutat cu
Întrebat dacă a discutat despre solicitarea DNA de începere a urmăririi penale în cazul său cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, Chiţoiu a răspuns: "Nu, pentru că este plecat. Urmează să se întoarcă în ţară şi discut când ajunge în ţară. Diseară avem şi o Delegaţie Permanentă şi voi aduce în discuţie în cadrul Delegaţiei Permanente acest aspect".
De asemenea, el a fost întrebat dacă va solicita colegilor din Camera Deputaţilor să aprobe solicitarea DNA sau să o respingă.
DANIEL CHIŢOIU. "Eu, de principiu, mă gândesc că voi vrea să merg de bună voie să dau explicaţii acolo, necesare, dar din punct de vedere al procedurii, mi se pare un pic deplasat să se ceară începerea urmăririi penale pe promovarea şi adoptarea unor acte normative, de către DNA, şi pe oportunitatea promovării lor (...) Eu le expun colegilor această problematică şi dacă dânşii consideră că trebuie să-mi ridice imunitatea, să voteze pentru ridicarea imunităţii, asta e decizia partidului şi o respect", a replicat Chiţoiu.
În plus, el a fost întrebat dacă intenţionează să se retragă din conducerea PNL, unde deţine funcţia de vicepreşedinte, în cazul aprobării de către Camera Deputaţilor a solicitării DNA.
DANIEL CHIŢOIU. "Dacă mi se solicită acest lucru şi dacă dânşii consideră că planează vreo problemă asupra partidului şi are de pierdut partidul, nu am nicio problemă să o iau. Dar încă o dată vin şi spun, nu sunt vinovat nici 0,0001%", a mai declarat Chiţiou.
Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut procurorului general al PICCJ să solicite Camerei Deputaţilor aviz pentru urmărirea penală a lui Daniel Chiţoiu, în dosarul "Carpatica", pentru abuz în serviciu şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada în care a fost ministru al Finanţelor.