"Unii jandarmi, când au dat cu gaze lacrimogene, nu şi-au pus masca, deci comandanţii nu le dăduseră şi măşti pe care ei le au în dotare. Dar când intri în gaze, dacă nu ai mască, respiri acele gaze şi asta îţi dă o stare emoţională puternică, adrenalina acţionează şi nu mai eşti raţional, ca jandarm, pentru că inclusiv tu inhalezi gazele lacrimogene. Deci, s-a urmărit inclusiv de către cei care au regizat compromiterea Jandarmeriei şi reacţionarea emoţională (...) din partea unui om, până la urmă, jandarmul, care şi el era într-o situaţie de criză fizică. Şi atunci oamenii au reacţionat urât, violent şi s-a întâmplat un lucru care a pus într-o situaţie proastă nu doar Jandarmeria, ci chiar România, în plan extern. Şi atunci cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească", a spus Vela, la un post TV.
El şi-a exprimat opinia că DIICOT, având acum aceste probe, va "închide cercul" şi când rechizitoriul va fi înaintat către instanţă, va fi public şi probabil va apărea şi în presă.
Ministrul de Interne a mai spus că "jandarmii trebuie să respecte procedurile, şi nu ordinele unor politicieni" şi că doreşte schimbarea legislaţiei, astfel încât jandarmii să poarte indicative la vedere, pentru a putea fi identificaţi.
"Vom modifica legislaţia, un jandarm să fie personalizat, la vedere cu un număr, astfel încât el să aibă responsabilitatea că dacă loveşte un bătrân, o persoană cu handicap, un copil sau dă cu gaze fără să respecte regulamentul, să ştie că este pasibil de pedeapsă şi este recunoscut în filmări de oameni, în declaraţii", a mai afirmat Marcel Vela.