Ridicată în mijlocul unui câmp, statuia primului președinte al Republicii Populare Chineze nu era rodul unei inițiative publice, precum alte sute de asemenea monumente din China, ci fusese realizată din fonduri strânse de localnici și oameni de afaceri nostalgici ai epocii maoiste, relatează EFE, precizând că în total costurile lucrării sunt estimate la 3 milioane de yuani (415.000 de euro).
Proiectul a generat numeroase critici pe rețele sociale — scrie DPA — întrucât Henan a fost una dintre regiunile cele mai afectate de foametea de la sfârșitul anilor 1950, soldată cu zeci de milioane de morți, pusă adesea pe seama dezechilibrelor provocate de campania Marele Salt Înainte promovată tocmai de Mao Zedong.
Din 1958 până în 1961, sub conducerea lui, s-au implementat măsuri economice sociale și politice prin care se urmărea diminuarea diferențelor dintre China, predominant agrară, și țările industrializate. După demolarea statuii din Henan, cel mai mare monument dedicat lui Mao a redevenit bustul de 32 de metri din orașul Changsha, prezentând o imagine de la 20 de ani a veneratului lider, care a locuit în tinerețe în această localitate din centrul țării.
Proiectul a generat numeroase critici pe rețele sociale — scrie DPA — întrucât Henan a fost una dintre regiunile cele mai afectate de foametea de la sfârșitul anilor 1950, soldată cu zeci de milioane de morți, pusă adesea pe seama dezechilibrelor provocate de campania Marele Salt Înainte promovată tocmai de Mao Zedong. Din 1958 până în 1961, sub conducerea lui, s-au implementat măsuri economice sociale și politice prin care se urmărea diminuarea diferențelor dintre China, predominant agrară, și țările industrializate.
După demolarea statuii din Henan, cel mai mare monument dedicat lui Mao a redevenit bustul de 32 de metri din orașul Changsha, prezentând o imagine de la 20 de ani a veneratului lider, care a locuit în tinerețe în această localitate din centrul țării.
Născut în 1893, într-o familie de țărani, Mao Zedong a fost revoluționarul sub conducerea căruia Partidul Comunist Chinez a preluat conducerea țării în 1949. El a condus destinele Chinei până la moartea sa, în 1976, și continuă să fie considerat un veritabil simbol al țării. Corpul său îmbălsămat se află într-un mausoleu construit special în acest scop în Piața Tienanmen din centrul Beijingului.