Șeful statului va avea, în marja reuniunii de la Bruxelles, o întâlnire bilaterală cu omologul său polonez, Andrzej Duda, cu care va discuta despre întărirea Parteneriatului strategic bilateral și despre acțiunea comună în cadrul NATO și în regiune.
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, obiectivul reuniunii de la Bruxelles este de a reafirma valorile fundamentale ale Alianței, precum și unitatea, solidaritatea, coeziunea statelor membre, cât și soliditatea relației transatlantice.
Președintele Iohannis va participa, alături de ceilalți șefi de stat și de guvern, la preluarea de către NATO a noului său sediu și la inaugurarea monumentelor dedicate Articolului 5 și Zidului Berlinului.
Șeful statului va lua parte la dineul de lucru al șefilor de stat și de guvern, prilej cu care va evidenția, conform Administrației Prezidențiale, aspectele care fac România un aliat predictibil, serios și responsabil.
"Președintele României va sublinia că țara noastră este un contributor consistent la prezența aliată înaintată în flancul estic al NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare a Alianței", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Administrația Prezidențială subliniază că, în mai puțin de un an de la adoptarea deciziilor Summitului NATO de la Varșovia, România a înregistrat progrese semnificative la nivel național, relevante și în contextul reuniunii la nivel înalt de joi, menționând între acestea:
încadrarea și operaționalizarea brigăzii multinaționale de la Craiova, cu participarea militarilor din alte state membre NATO;
planificarea de exerciții multinaționale de amploare în țara noastră și în regiune în cursul acestui an; sporirea prezenței navale NATO în Marea Neagră, conform deciziei adoptate la reuniunea miniștrilor apărării NATO din luna februarie a acestui an; obținerea unei prezențe aeriene aliate consistente pe teritoriul României și participarea a 120 de militari români la prezența înaintată a NATO din Polonia, în cadrul structurii conduse de SUA.
Șeful statului va reitera și importanța și soliditatea relației transatlantice, în contextul menținerii angajamentului ferm al SUA față de NATO.
"Alocarea de către România a 2% din PIB pentru apărare consolidează profilul țării noastre la nivel aliat, cadru în care este important ca sumele alocate să fie efectiv cheltuite în 2017", precizează Administrația Prezidențială.