"Am asistat astăzi la o bătaie de joc în stil PSD, adică Marcel Ciolacu a convocat Birouri permanente reunite, după care PSD nu s-a mai prezentat. Probabil nu merg bine negocierile pentru voturi. În momentul de faţă asistăm la un meci trist pentru România, un partid care se zbate să păstreze un sistem de vot nereprezentativ pentru a-şi menţine cât mai multe primării şi o bază electorală într-o încercare disperată. USR susţine votul în două tururi, evident la moţiune, când va avea aceasta loc, pentru că la felul cum e condus Parlamentul în momentul de faţă nici nu ştim, vom vota la vedere împotriva moţiunii. Moţiunea are o temă concretă, adică încercarea PSD de a respinge legea propusă de guvern pentru revenirea la votul în două tururi", a spus Drulă la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că nu are informaţii că guvernul va adopta marţi o ordonanţă privind alegerea primarilor în două tururi, aşa cum a susţinut PSD.
"Nu avem astfel de informaţi. Ştim că există intenţia guvernului de a-şi asuma ordonanţă de urgenţă pe ce a cerut şi USR şi aveam această promisiune fermă din partea premierului Orban, adică scăderea la jumătate a numărului de semnături necesare pentru candidaturi. Aşa cum ştiţi, în prezent acel prag este foarte mare, partidele vin cu liste trase la xerox. Noi susţinem de 3-4 ani democratizarea în această direcţie pentru a ieşi din această zonă a listelor trase la xerox şi a putea deschide mai uşor jocul democratic pentru partide, eventual şi regionale, şi pentru a putea permite democraţiei să se desfăşoare", a afirmat Drulă.
Liderul deputaţilor USR a arătat, de asemenea, că sunt necesare termene mai scurte pentru organizarea de alegeri anticipate.
"Am studiat şi eu legea privind organizarea alegerilor parlamentare şi pentru că nimeni nu a crezut în România că alegerile anticipate sunt posibile, termenele de acolo sunt extrem de largi, pentru că sunt prevăzute pentru alegeri la termene, sunt termene de minim 90 de zile de la momentul dizolvării Parlamentului. Alegerile anticipate sunt, evident, o situaţie de criză", a menţionat Drulă.