“Cartel Alfa” acuză că actul normativ care majorează slariile celor 48 de parlamentari nu respectă prevederile Legii salarizării unitare.
„Actul normativ majorează indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, miniştrilor, preşedinţilor, vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Senatului şi Cameri Deputaţilor, Avocatului Poporului, preşedintelui Consiliului Legislativ şi celui al Curţii de Conturi, secretarului General al Guvernului şi celui al Cancelariei Primului-Ministru, directorilor SRI, SIE SPP şi STS, cu nerespectarea prevederilor imperative ale Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice care stabilesc ca raportul între coeficientul de ierarhizare minim şi coeficientul de ierarhizare maxim pe baza cărora se calculează salariile de bază este de 1 la 15, raportat la baza de 600 de lei. Ministrul Muncii şi cel al Finanţelor Publice au susţinut această ordonanţă”, se arată în comunicatul Cofederaţiei Naţinoale Sindicale (CNS).
Astfel, "Cartel Alfa" a depus o plângere penală pe numele vicepremierului, Gabrieal Oprea, ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, şi ministrului Muncii, Rovana Plumb, semnatarii ordonanţei de Guvern.
Sindicaliştii susţin că adoptarea şi susţinerea acestei propuneri legislative urmăreşte realizarea propriilor interese şi reprezintă o îndeplinire defectuoasă a atribuţiilor de serviciu. Aceştia acuză că prin această Ordonanţă de Guvern se va diminua bugetul funcţionarilor publici pentru a se majora indemnizaţiile demnitarilor din funcţii înalte şi, drept urmare, reducerea numărului de personal în instituţiile publice.
“Totodată, prin diminuarea bugetului se creează o vătămare a bunei funţionări a instituţiilor publice finanţate e la bugetul de stat. Astfel, datorită insuficienţei fondurilor necesare, instituţiile publice finanţate de la buget sunt nevoite să-şi desfăşoarea activitatea cu un număr redus de personal, ceea ce afectează activitatea acestora”, mai spune “Cartel Alfa” în comunicat.
Potrivit CNS, proiectul legislative trebuia adoptat de Guvern cu avizul consultative al Consiliului Economic şi social, aşa cum se prevede legea.
Astfel, Cofederaţia Naţională Sindicală “Cartel Alfa” a transmis o scrisoare deschisă către membrii parlamentari, prin care solicită blocarea prin vot a actului normativ prin care se majorează salariile a 48 de demnitari, “în timp ce salariaţii bugetari au venituri de mizerie”.
Totodată, sindicaliştii susţin că justificările publice făcute de diverşti demnitari cu privire la această Ordonanţă de Guvern nu se constituie ca argumente valabile pentru decizia luată, referindu-se la declaraţia lui Gabriel Oprea, în care a invocat reducerea sau combaterea fenomenului de corupţie.
“Astfel, se invocă reducerea sau combaterea fenomenului corupţiei, ca şi cum o indemnizaţie de aproximativ 4.000 de euro, faţă de 2.000 de euro în prezent, este suficientă pentru stoparea tentaţiilor demnitarilor care decid asupra unor sume de zeci sau sute de milioane de euro. Reamintim faptul ca funcţiile de demnitar nu sunt funcţii exercitate ca urmare a obligării persoanelor în cauză la o muncă forţată, ci funcţii la care demnitarii au candidat, cunsocând limitările legale, ori pe care, în cazul în care nu au cunoscut aceste limitări legale, le pot abandona oricând, dacă li se par împovărătoare”, a scris “Cartel Alfa” în scrisoarea adresată Parlamentului.
“Facem apel la onestitatea dumneavoastră, aleşi ai cetăţenilor, să blocaţi prin votul dumneavoastră, adoptarea acestui act normativ neîntemeiat şi inoportun legii în vigoare (legea 284/2010) şi care prevede expres atât baza de raportare, cât şi mărimea maximă a coeficienţilor care se pot acorda”, se continuă în scrisoare.
Gabriel Oprea a anunţat în 8 iulie, ultima zi în care a ocupat funcţia de prim-ministru interimar, că indemnizaţiile lunare ale preşedintelui, prim-ministrului, preşedinţilor Parlamentului, şefilor de servicii de informaţii vor fi majorate din luna august.