Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri dimineaţa, că a decis angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul legii bugetului de stat, pe proiectul legii bugetului asigurărilor sociale şi pe modificarea Ordonanţei de Urgenţă 114.
"Am luat decizia de a ne angaja răspunderea pentru trei proiecte - legea bugetului de stat, legea bugetului asigurărilor sociale şi legea de corectare a Ordonanţei de Urgenţă 114", a precizat Orban, la începutul şedinţei de Guvern.
El a spus că va ţine cont de "amendamentele care produc efecte benefice" care vor fi depuse la aceste proiecte.
Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%, potrivit Ministerului Finanţelor Publice.
Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, cu o pondere în PIB de 31,89%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei, respectiv 35,48% din PIB.
Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB (40,545 miliarde de lei), iar deficitul ESA la 3,58% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2023 la 1,94% din PIB, încadrându-se astfel în prevederile regulamentelor europene.
Proiectul de buget pe anul 2020 este construit pe o creştere economică de 4,1%, un deficit bugetar de 3,59% şi o rată medie a inflaţiei de 3,1%.
Veniturile prevăzute pentru 2020 sunt de 360,149 miliarde de lei, cu o pondere în PIB de 31,89%, iar cheltuielile sunt estimate la 400,694 miliarde de lei, respectiv 35,48% din PIB.
Ţinta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB (40,545 miliarde de lei), iar deficitul ESA la 3,58% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2023 la 1,94% din PIB, încadrându-se astfel în prevederile regulamentelor europene.
În ceea ce privește controversta OUG 114, Guvernul a intodus următoarele modificări: interzicerea cumului pensiei cu salariul la stat, înghețarea indeminizațiilor demnitarilor pentru anul viitor dar și anularea posibilității de a transfera banii din pilonul II de pensii la pilonul I.
Proiectul pregătit de Guvern care modifică OUG 114 – propune și înghețarea indemnizațiillor pentru deminitari în 2020 – acestea vor fi menținute la nivelul lunii decembrie a acestui an.
Și valoarea indemnizației de hrană pentru personalul din cadrul instituțiilor publice rămâne și în 2020 la nivelul din acest an, iar indemnizației de merit va fi de 6.240 de lei.
Totodată, se interzice și cumulului pensiei cu salariul la stat.