"Confirm această informaţie. (...) Era firesc, odată ce am acceptat să fiu consilierul onorific, neremunerat al premierului, să încerc să aduc o parte din expertiza mea economică, acumulată în vreo 25 de ani de activitate, să o transfer şi asupra partidului. Nu îmi doresc nicio funcţie, nu o să mai candidez pentru un nou mandat de parlamentar, nu vizez nicio funcţie de ministru sau membru al Cabinetului. O fac de o manieră absolut dezinteresată, o fac voluntar, neremunerat, e oarecum un sentiment de solidaritate faţă de un partid care a făcut şi lucruri bune pentru ţară, şi chiar nu merită să fie înfierat cu atâta mânie proletară. E o campanie de demonizare şi ostracizare a partidului pe care eu evident că nu am agreat-o niciodată", a precizat Remus Borza.
El susţine că "fiecare partid trebuie să se ridice nu pe cadavrul adversarilor politici, ci să vină cu strategii, cu proiecte de ţară, cu lucruri bune pentru toţi românii".
"Ca să ieşim din situaţia asta a confruntării, a fatalismului, a intoleranţei, trebuie să învăţăm din pilda Sfântului Părinte (Papa Francisc - n.r.), a cărui vizită a reprezentat un monument de spiritualitate, credinţă, toleranţă şi dragoste. Toată ziua cu băţul prin gard, în acest circ interminabil, acest război fratricid... Probabil ar fi bine să ajungem la astfel de relaţii, să ne dăm cu toţii mâna, să ridicăm punţi care ne unesc, nu ziduri care despart. PSD are un vot popular, se va vedea şi la moţiunea de cenzură de săptămâna asta, încă are majoritate, trebuie lăsat să guverneze. Sigur, el poate fi dat la o parte prin instrumente democratice - moţiune de cenzură, alegeri anticipate sau alegeri la termen. Până atunci, el trebuie încurajat să livreze politici şi strategii pentru 20 de milioane de români şi nu doar pentru câteva categorii socio-profesionale, el trebuie încurajat să îşi asume ce aşteaptă o naţiune întreagă de vreo 30 de ani - şi anume reforma, inclusiv reforma prin cultivarea meritocraţiei şi nu doar a mediocrităţii, a competenţei, valorii şi integrităţii, dar în primul rând reforma statului şi a marilor sisteme publice - administraţie, învăţământ, sănătate", a detaliat Remus Borza.
Parlamentarul a subliniat că s-a alăturat Executivului şi pentru a "optimiza mai multe instituţii care sunt hipergonflabile şi hiper-remunerate", precum şi pentru încurajarea investiţiilor.
"Eu pentru asta m-am alăturat acestui efort al Executivului şi al partidului aflat la guvernare. Tocmai încerc să optimizez: sunt prea multe instituţii hipergonflabile, hiper-remunerate, ar trebui şi aici remunerarea să ţină cont de eficienţă şi de competenţă, ar trebui să mai reducem costurile în sectorul public şi să încurajăm mai mult şi să finanţăm investiţiile. Investiţiile sunt cele care dau sustenabilitate creşterii economice. De asemenea, Guvernul trebuie să manifeste deschidere spre dialog şi conlucrare cu toate mediile economice - cu mediul bancar, cu mediul antreprenorial, trebuie să susţină capitalul românesc, clasa antreprenorială românească, să fie partener al tuturor. Nu avem duşmani, nu avem inamici, cu toţii trebuie să conlucrăm spre binele comun", a punctat Borza.
El a arătat că PSD şi Guvernul nu sunt inamicii multinaţionalelor, dar a precizat că toate firmele trebuie să îşi plătească impozitele către stat, argumentând că marea ameninţare la adresa securităţii naţionale a ţării este evaziunea fiscală.
"Nu suntem inamicii multinaţionalelor, am manifestat deschidere, România este o ţară prietenoasă, care a pus la dispoziţie resurse umane, materiale. (...) Asta trebuie să înţeleagă şi ei, în general toate firmele, că trebuie să îşi plătească şi dările către stat, pentru că din impozitele noastre se finanţează marile sisteme publice. Când o să ne obişnuim să ne plătim dările către stat, atunci vom avea şi drumuri, şi autostrăzi, şi şcoli, şi spitale moderne. România este campioană, indiscutabil, la evaziune fiscală - 16 miliarde de euro anual -, asta înseamnă vreo 15 autostrăzi, ca să dau un exemplu Piteşti - Sibiu, pe unde merge în fiecare săptămână preşedintele ţării, sau 13 autostrăzi pierde România în fiecare an. Asta este marea ameninţare la adresa securităţii economice a României - evaziunea fiscală. Şi aici evident că trebuie să intervin. Trebuie să reformăm şi să informatizăm o instituţie încă anacronică şi ineficientă - ANAF, chiar dacă e într-un progres remarcabil în ceea ce priveşte gradul de colectare, dar cu tot acest efort suntem pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte ponderea veniturilor bugetare în PIB. Sunt multe de făcut, important e ca PSD, ca Guvernul să realizeze care sunt aceste priorităţi şi, până în ultimul moment de guvernare, el trebuie să se achite de aceste datorii faţă de ţară", a afirmat consilierul premierului.