"Nu vă supărați, câte gafe se fac acolo, îi schimbi neîndoielnic pentru că abia ești la începuturile mandatului. Când vrei să îi schimbi? La jumătate când au făcut prăpăd? Eu nu mă refer, aici, la Dan, neapărat, deși e o schimbare foarte mare de atitudine, de caracter ori astea fac mai mult decât orice glorie sau orice chestiune de a te vârî în față, să te pozeze pe tine primul mare că ești...E o chestiune care ține de rațiunea de a fi al statului și domnul Iohannis, că îi place, că nu îi place trebuie, mai întâi, să își aducă un purtător de cuvânt, poate chiar doi: unul pe probleme externe și unul pe probleme interne. Așa cum există și în SUA. Singurii care sunt îndreptățiți să spună ceva, în numele președintelui, sunt acești purtători de cuvânt. L-am întrebat o dată și pe președinte: 'domnule președinte, avem noi, pe undeva, vreo grupare de oameni, indiferent de unde vin ei, pe care îi considerați super inteligenți, super educați, care să gândească puțin la perspectiva României, la unde vrem noi să ajungem într-un an, chiar în 20 sau 30 de ani?'. Nu am primit răspunsul", a declarat analistul politic.
Iosif Boda: I-am spus lui Iliescu să facă un pas înapoi și să-l propunem pe Mihai Botez președinte
Referindu-se și la actualul premier, Iosif Boda a rememorat un episod, de la Palatul Victoria, criticând modul în care cei prezenți au dialogat și, implicit, Victor Ponta.
"Cred că era prima întâlnire a lui Ponta, în poziția lui de prim-ministru, când ne-a invitat o serie de gazetari, jurnaliști, analiști la palatul. Nu știu dacă vă mai amintiți că acolo era o atmosferă tocmai potrivită a unei prezențe a unui prim-ministru și a încă doi miniștri. Erau Rus și Dragnea. Măcar doi dintre confranții noștri au vorbit într-un limbaj de maidan de cea mai joasă speță.
La un moment dat, mai spre sfârșit, am ridicat și eu mâna și l-am întrebat: 'domnule prim-ministru, văd că de o oră și ceva sunteți pus în postura de procuror, să răspundeți ce a făcut nu știu care ministru a lui Boc, de ce nu vă trimiteți Corpul de Control. Aș vrea trei minute să vă puneți și în postura de prim-ministru. Am văzut că și dvs. și o serie de confrați o persiflați pe doamna Merkel ca și cum ar fi căruțas la fostul CAP'. Îl întreb: 'aveți certitudinea că măcar doamna Merkel pierde alegerile?'. Și zice: 'da, e terminată'. O atitudine de acest gen...păi dumnealui credea că din camera aia, mai ales că mușți din jur frecventau în mod curent ambasadele străine din București, că nu ajung cumva la dânsa astfel de informații?", a povestit analistul politic.
În acest context, referindu-se la diplomația românească, Iosif Boda este de părere că aceasta s-a degradat treptat:
"Eu l-am sprijinit pe Geoană. Aveam o relație deosebită cu ambasadorul SUA la Berna, la insistențele lui. Și m-a întrebat clar: 'poți să transmiți un mesaj din partea lui Clinton direct președintelui, fără să selecteze ministrul vostru de Externe?'. Și i-am spus 'da'. L-am sunat pe domnul Iliescu, am venit acasă și i-am zis ce ne transmit americanii să nu mai trimite în SUA pe niciunul din cei vechi. Nu mai vor oameni din vechiul regim la Washington. Diplomația românească a fost o diplomație de elită în Europa. Încet-încet ni s-a degradat toată muncă care nu este a lui Ceușescu".
Pe de altă parte, analistul politic a criticat eliminarea sporurilor, referindu-se, în acest sens, la pensia pe care o primește fostul președinte, Traian Băsescu.
"Uitați-vă ce pensie are Traian Băsescu. Pensia lui, nu cea care de adaugă de la funcția de fost președinte. Nu, cele din când a început el pe câmpu muncii: 2.600 de lei. Cum se poate ca un om care a lucrat atâția ani căpitan de vas, este o responsabilate imensă pe nava cu cel mai mare tonaj din România. A fost ministru, a fost primar general, a fost președinte. Nu, începând din 1990, cu Iliescu, cuiva i-a venit mintea deșteaptă: 'domne, nu mai dăm sporurile de vechime'. Nu a mai rămas nimic din ele", a afirmat Iosif Boda.
Analistul politic a vorbit și despre ce ne deosebește de polonezi și cehi, punctând, în acest context, faptul că poporului român i-a fost benefic faptul că "a avut trei imperii în jur".
"Revenind la ce ne deosebește de polonezi, cehi. În primul rând, trebuie să vă spun că eu am credință. Într-un fel sau altul, biserica ortodoxă română a fost, indiferent de cel fel de administrații aveam noi, statul, a fost o instituție extrem de atașată statului și, mai mult decât atât, eu cred că a fost și păstrătorul supraviețuirii noastre statale și lingvistice (...) E complicată chestiunea. Eu nu pot să calific religiile. Eu, de fapt, nu sunt catolic. Eu sunt protestant. De aceea, probabil, și evoluția mea, într-un fel sau altul, și modul mea de-a fi, în societate, cu ceilalți. Și asta i-a făcut și pe polonezi, și pe cehi, și pe unguri parcă altfel decât... Noi suntem, și din punctul de vedere al influențelor, foarte legați de Orient. Eu cred că a fost mai bine că am avut trei imperii în jur. Dacă am fi avut un singur imperiu, ăla categoric ne înghițea. Dacă am fi avut două imperii, ăia categoric ne-ar fi împărțit. Dar a apărut și al treilea și atunci, noi am reușit întotdeauna să ne strecurăm printre picăturile de ploaie ale istoriei. Și asta se vede până astăzi. Nu avem întemeietori, oameni care să zidească, nu avem un meșter Manole", a spus Iosif Boda.
În viziunea sa, după anii '90, "ne-ar fi trebuit o putere schimbată".
"Cel puțin să dea siguranță celor din vest că vrem să mergem încolo, că vrem să ne reluăm cursul firesc al istoriei, pentru ca noi am fost deviați", a adăugat analistul politic.