"Aţi spus că sunt destul de mulţi ziarişti care au hotărât să intre în politică. Eu îi împart în două categorii pe aceşti jurnalişti: unii au decis să intre în politică numiţi - avem ambasadori la Berlin, avem ambasadori la Paris, avem acum ministru al Fondurilor Europene, mai avem tot felul de consuli", a declarat Traian Băsescu la Realitatea TV.
"În mandatul meu nu am numit decât un singur ambasador care nu era diplomat de profesie, dar era profesor universitar şi cu doctorat luat: Avramescu. În rest, nu mi-am permis să trimit în capitale gigantice ca importanţă - Berlin, Paris, Londra - amatori în diplomaţie. Meseria de ziarist şi cea de diplomat sunt complet diferite. Să faci o analiză pe politică externă e una, să fii diplomat de carieră este cu totul altceva. Dar lăsând asta, vorbeam de ziarişiti numiţi şi cei care intră în politică prin vot - e o mare diferenţă. Poate fi o legitimare mai mare, dacă e câştigător, sau mai mică, dacă nu obţine procentele câştigătorului, dar e o legitimare, ai trecut prin vot, nu te-a numit clientelar cineva undeva", a adăugat fostul şef de stat.
Comentariul lui Traian Băsescu vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis l-a numit pe jurnalistul Luca Niculescu ambasador al României în Franța, iar pe publicistul Emil Hurezeanu ambasador al României în Germania.