Principalele declaraţii ale lui Traian Băsescu:
Majoritatea parlamentară a refuzat astăzi din nou să lase justiţia liberă, în condiţiile în care Parlamentul României este acuzat în raportul UE, care vizează actele de corupţie. Parlamentul este menţionat ca o instituţie care împiedică independenţa justiţiei. În raportul MCV, dacă instituţiile care ţin de justiţie primesc menţiuni bune, Parlamentul apare ca cel care încalcă statul de drept şi blochează justiţia.
Noul episod, cel legat de Daniel Chiţoiu, e o confirmare a ceea ce s-a înscris în raportul MCV, dar şi în raportul legat de corupţia la nivelul UE. Acest episod are şi o altă conotaţie pentru că el viza o anchetă la modul în care o OUG, 94 pe 2013, cu privire la ASF, a fost emisă şi manipulată de diverşi politicieni şi confirmă faptul că Guvernul Ponta este unul corupt. Dacă azi s-ar fi dat aviz pentru ca Chiţoiu să fie anchetat, ar fi trebuit să spună cum a primit şi aprobarea de la premier şi cât de deschis a fost premierul ca o OUG care nu a circulat la toţi miniştrii să fie aprobată peste noapte. Chiţoiu a spus azi minciuni în Parlament care au părut a fi o justificare. Domnul Chiţoiu minte! Legea iniţială de funcţionare a ASF-ului a fost retrimisă de mine în Parlament exact din cauza modificărilor care ulterior au venit şi din partea FMI.
Eu cred că astăzi majoritatea parlamentară, în mod deosebit PSD-ul, partener cu UDMR-ul la aşa ceva, a protejat investigarea unui act de corupţie la nivel guvernamental.
Analizând modul de reacţie al Parlamentului la astfel de sesizări, am mai constatat un lucru. Parlamentul a refuzat să constate încetarea mandatului pentru doi parlamentari care, prin hotărâre a ÎCCJ, au fost declaraţi incompatibili. E un număr destul de mare de parlamentari pentru care s-a cerut aprobare pentru începerea urmăririi penale şi a fost refuzată de Parlament. Îi enumăr: Varujan Vosganian, Laszlo Borbely, Victor Paul Dobre, Daniel Chiţoiu. Mai avem şi parlamentari pentru care s-a refuzat ridicarea imunităţii în vederea arestării: Cosma Vlad Alexandru şi Ion Stan.
Este foarte mare diferenţa de tratament şi aş observa că este vorba de politicieni care sunt parte a sistemului corupt din Parlament, cei pentru care nu s-a încuviinţat începerea urmăririi penale. Aici este marea problemă a Parlamentului.
Facem eforturi uriaşe să deschidem porţile Schengen pentru toţi românii. Parlamentarilor din majoritatea parlamentară nu le pasă. Vosganian - PNL, Borbely - UDMR, Dobre - PNL, Chiţoiu - PNL, Cosma - PSD, Stan - PSD - indiferent de situaţia partidelor la putere sau opoziţie, aceşti oameni şi cei care sunt colegi cu ei în grupurile parlamentare îi apără fără rezerve, chiar făcând rău României. Degeaba instituţiile statului îşi fac treaba, dacă se pune eticheta lipsă de voinţă politică în lupta împotriva corupţiei.
Sunt doar în situaţia de a constata. Românii trebuie să afle cine le face rău, cine îi discreditează.
Despre introducerea unei taxe suplimentare la combustibil de la 1 aprilie: Această taxă suplimentară nu este necesară, având în vedere că în bugetul de stat sunt ascunţi suficienţi bani pentru a se poate renunţa la taxă. Fac un apel la guvern şi la Parlament să nu se introducă aceadtă taxă suplimentară care va scumpi preţurile de consum.
Am observat ieri o prezenţă la vârf a partidului Jobbik din Ungaria. Cred că a venit timpul să punem capăt acţiunilor lor în România. Cer act normativ prin care prezenţa lor pe teritoriul României să fie interzis. E un partid extremist. În Europa se constată o creştere a ponderii partidelor extremiste. Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar în România nu au ce căuta. Jobbik e un partid extremist de care le e ruşine şi guvernanţilor din Budapesta. Comportamentul lor de la Târgu Mureş justifică o astfel de măsură.
Despre decoraţia lui Tokes: Decizia consiliului de onoare a fost atacată în instanţă. Aştept decizia instanţei.
Bănuiesc că ştie toată lumea că m-am despărţit de PDL, că am propus formare unei fundaţii, Mişcarea Populară, care a generat un partid. Ieri am fost la sediu pentru discuţii. Am dreptul să mă duc la orice partid. Nu am dreptul să devin membru.
Despre Tăriceanu: Voi colabora instituţional, chiar dacă el e un surogat de Antonescu. Ponta a ţinut să păstreze tandemul şi acum o să îl mângâie pe spate pe Tăriceanu şi o să îi spună "Crinuţ".
Nu am făcut multe graţieri în primul meu mandat. Toate graţierile sunt în primul mandat. În al doilea, nu există niciuna, nici măcar pe motive umanitare. Graţierea e un act de voinţă al preşedintelui. Nu trebuie avize. Dacă în primul mandat aveam semne de întrebare cu privire la voinţa justiţiei de a funcţiona, în cel de-al doilea mandat nu am mai avut motive să cred că cea mai mare parte a justiţiei nu ar funcţiona. Şi atunci, decât un om pe care l-am respectat, indiferent de cine vorbim, şi a respecta un judecător, am preferat să respect judecătorul. În al doilea mandat, am eliminat din activitatea mea funcţia graţierii. Voi reflecta de la caz la caz.