Şeful statului a transmis un mesaj către Republica Moldova, în contextul semnării Acordului de asociere şi de liber schimb cu Uniunea Europeană: ”Vă spun un lucru, nu veți fi membri UE până nu puneţi lucrurile la punct în justiţie, şi oamenii politici nu vor putea refuza cetăţenilor Republicii Moldova dreptul de a fi membri UE cândva, doar pentru că ei au nişte interese. Va fi presiunea publică, ca şi în România. Atunci societatea va fi mulţumită, când justiţia va funcţiona”.
Şeful statului a afirmat că semnarea celor două acorduri, de asociere şi de liber schimb dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, reprezintă un pas extrem de important pentru desprinderea acestei ţări din ”zona gri în care se află”.
Preşedintele României a mai arătat că Republica Moldova optează clar pentru drumul european, venind cu valorile ei, care au devenit europene sau adoptând valori europene recunoscute ca atare şi cu aspirațiile pe care cetăţenii UE le au.
Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European, pe agenda reuniunii şefilor de stat şi de guvern din UE figurând semnarea Acordurilor de asociere cu Moldova, Ucraina şi Georgia.