România s-a clasat pe locul 67 - în spatele vecinilor săi din UE - în noul Index al Capitalului Uman (HCI), lansat de Grupul Băncii Mondiale. Singapore, cu un scor HCI de 0,88 (pe o scară de la zero la 1), a fost în fruntea listei, în timp ce primele 20 de locuri au fost dominate de statele membre ale UE.
România a ajuns pe locul 67, în urma unor ţări cu venituri mult mai mici pe cap de locuitor, cum ar fi Ucraina (50), Albania (56) şi Georgia (61). Scorul României (de 0,6) înseamnă că nou-născuţii din România de astăzi vor avea o productivitate de doar 60% când vor creşte faţă de cât ar putea avea dacă ar beneficia de servicii de educaţie şi sănătate de o calitate adecvată, transmite economica.net.
Între 2012 şi 2017, valoarea HCI pentru România a scăzut de la 0,63 la 0,60, ceea ce este îngrijorător, spun experţii BM. Indexul HCI este alcătuit din cinci indicatori: probabilitatea de supravieţuire până la vârsta de 5 ani; anii de şcolarizare preconizaţi ai copilului; calitatea învăţării; procentul din cei care astăzi au vârsta de 15 ani ce vor supravieţui până la vârsta de 60 de ani, precum şi proporţia copiilor care nu suferă de deficienţe de creştere. Scorurile sunt calculate pentru 157 de ţări participante, fapt ce permite realizarea unui clasament al potenţialului capitalului lor uman.
Locul pe care România este clasată reflectă necesitatea urgentă a unor măsuri care să conducă la îmbunătăţirea rezultatelor în domeniul sănătăţii şi educaţiei: un copil din România se poate aştepta la 12,2 ani de învăţământ preşcolar, primar şi secundar până la vârsta de 18 ani.
Prin comparaţie, un copil din Franţa se poate aştepta la 14 ani. Şi mai îngrijorător, când anii de şcolarizare sunt ajustaţi pentru calitatea învăţării, Banca Mondială estimează că un copil din România beneficiază numai de 8,8 ani de şcolarizare: un decalaj de învăţare de 3,4 ani, cel mai mare decalaj din UE. În mod similar, procentul persoanelor în vârstă de 15 ani care vor supravieţui până la vârsta de 60 de ani este de numai 87%, faţă de, spre exemplu, 91% în Croaţia şi 95% în Suedia, se mai arată în comunicat.