”Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile art. I pct. 1, pct. 2, pct. 5 și pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 25/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, precum și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
Avocatul Poporului observă, între altele, faptul că inițiatorul ordonanței a omis să solicite și să obțină avizul conform al Comisiei interministeriale pentru suport tehnic, organismul de la care era obligat de lege să îl ceară, întrucât O.U.G. 25/2020 are ca obiect de reglementare inclusiv asistența medicală de urgență. Acest fapt atrage neconstituționalitatea întregului act normativ.
În condițiile în care actul normativ sus-menționat afectează drepturi și libertăți cetățenești, iar Legea fundamentală interzice adoptarea ordonanțelor de urgență care, prin obiectul de reglementare, afectează respectivele drepturi și libertăți, Avocatul Poporului constată că OUG nr. 25/2020 nu respectă această interdicție, nu există nicio analiză care să justifice urgența și nu este dovedită situația extraordinară care a determinat emiterea ordonanței de urgență.
În opinia Avocatului Poporului, OUG nr. 25/2020 încalcă dreptul la ocrotirea sănătății și dreptul la asistență medicală în unitățile sanitare de stat, prevăzute de art. 34 alin (2) si art. 47 alin. (2) din Legea fundamentală. În condițiile în care mare parte din finanțarea de la bugetul de stat va fi transferată către sectorul privat, efectele pe termen mediu și lung vor conduce la sărăcirea accentuată a sistemului public de servicii medicale, concomitent cu lipsa accesului la orice tip de servicii medicale al persoanelor care nu-și permit accesarea serviciilor private. Avocatul Poporului atrage atenția asupra faptului că domeniul reglementat de către actul normativ sus-menționat este unul de interes public, iar în privința serviciilor medicale de urgență chiar un domeniu de interes strategic al statului.
Avocatul Poporului mai observă faptul că nu există un sistem concurențial corect între furnizorii publici de servicii de sănătate și cei privați, primii fiind supuși unor condiționări legale și administrative. Spre exemplu, sectorul comercial achiziționează materialele și medicamentele după reguli proprii, fără a fi obligat să respecte legislația în domeniul achizițiilor publice, pe când sectorul public este supus unor proceduri obligatorii, în conformitate cu legislația achizițiilor publice, iar depunerea contestațiilor, de către oricine, inclusiv de către concurenți, este unul din motivele blocării multora din aceste achiziții și întârzierii lor. Ca atare, în situații de finanțare similară sau chiar de subfinanțare a spitalelor publice, există riscul unui fenomen de migrație a medicilor și a pacienților dinspre spitale publice înspre spitalele private.
O altă critică majoră este că prin O.U.G. nr. 25/2020 se liberalizează sistemul medical de urgență fiind deschisă finanțarea publică pentru tratamentul cazurilor de urgențe critice de către sistemul privat. Suntem în prezența unei schimbări majore de paradigmă, care nu se poate realiza fără o dezbatere extrem de largă cu toate segmentele interesate ale societății. În context, Avocatul Poporului apreciază că, în condițiile unei finanțări unice, provenind de la bugetul de stat sau bugetul asigurărilor sociale, scindată la un număr nedefinit de unități sanitare de urgență, rezultatul va fi închiderea unităților sanitare publice de urgență, cu consecința încălcării principiului solidarității, a dreptului la ocrotirea sănătății în unitățile sanitare de stat.
Drept urmare, statul, prin autoritățile sale, devine culpabil pentru nerespectarea obligației constituționale de asigurare a dreptului la asistență medicală în unitățile de stat”, arată Avocatul Poporului.