Poliţiştii vor primi banii pe 13 septembrie, pentru că actele au fost deja semnate. Premierul Viorica Dăncilă îl propusese, acum aproape trei săptămâni, pe Fifor pentru a prelua conducerea ministerului. Însă președintele Klaus Iohannis a respins propunerea.
Mihai Fifor a preluat conducerea interimară a Internelor la sfârșitul lui iulie, după ce Nicolae Moga a demisionat, la doar șase zile de la preluarea mandatului. În locul lui Fifor, Dăncilă l-a propus pe Dan Chirilă, numit recent secretar de stat în Ministerul de Interne.