Raed Arafat susține că, raportat la întreaga intervenție, "relevanța filmului este aproape zero" și că ar fi fost vorba despre "o situație care s-a creat artificial" și "un subiect în timpul campaniei electorale": "Undeva a fost ținut acest film și s-a decis \"acum e momentul să îl scot\" ", a declarat Raed Arafat, la Europa Fm.
Raed Arafat: „Relevanța filmului este aproape zero”
Raed Arafat susține și că imaginile publicate de Libertatea surprind doar zona de la intrarea în club, iar întreaga intervenție nu poate fi judecată, în opinia sa, doar după ce se vede pe imaginile de la intrare: "Relevanța filmului este aproape zero."
„Care e relevanța acestui film, din punct de vedere tehnic relevanța lui e aproape de zero. (...) Filmul nu reprezintă nicio relevanță operațională (...) E un film foarte dur, pentru un om simplu este un film extrem de emoțional, extrem de dur. Și până nu explicăm omului de rând ce s-a întâmplat... că într-un dezastru, din păcate, nu este o chestie simplă. (...) Într-o situație de acest gen (cu peste zeci de victime - n.red.) nu merge ca atunci când ai trei sau patru victime (...) Așa ceva, filmul, nu s-ar fi arătat populației. O zic eu , dar o zic și experții”, a explicat Arafat.
„Eu filmul nu l-am văzut. (...) Acest film care are 22 de minute nici el nu este un film care este cap-coadă, sută la sută corect. (...) Filmul n-are timeline. În ziua de astăzi, camerele noastre care filmează, toate au timeline, măcar vezi ora (...), filmul n-are ora, n-are timeline, ceea ce înseamnă că orice putea să se întâmple. Și eu am o întrebare. Cum a apărut poza mea la primele 22 de minute, când eu am ajuns mult după primele 22 de minute?! (...) Am ajuns la ora 23.22 (în seara de 30 octombrie 2015 - n.red.)”.
Arafat: „Nu cred că cineva a vrut să ascundă filmul”
„Acest film, colonelul Radu (primul adjunct al IGSU - n. red.) spune că a ajuns la el filmul și l-a vazut la un moment dat, a recunoscut. Dar a considerat ca nu e nevoie să dea mai sus și la Parchet nu l-a dat că nu a fost cerut”, a explicat Arafat motivul pentru care nu a ajuns la el filmul prezentat pe 24 octombrie.
În premieră, Arafat a declarat că el nu a ascultat primul apel la 112 prin care s-a anunțat incendiul din club din seara de 30 octombrie 2015 decât după 8 luni de la tragedie.
„Am vrut să ascult apelul la 112. Asta era important. Și mi s-a interzis. 8 luni. De către fostul șef al STS (Marcel Opriș - n.red.) Mi s-a spus că este anchetă și nu vi-l dau. Că asta este regulă și nu vi-l dăm. După care am insistat, insistat, insistat, pentru că am considerat că trebuie să ascult să văd cum a fost apelul. După asta am făcut adresă către procurorul de caz și am cerut voie să mergem să ascultăm apelul, și ne-a peremis procurorul de caz. Dar 8 luni am stat fără să ascult apelul și care era un punct foarte important în analiza cazului.”
Scopul apariției filmului a fost "să fim terfeliți în timpul unei campanii electorale", a declarat joi Arafat.
Secretarul de stat a mai afirmat că „apare caseta la 4 ani de la Colectiv, la comemorare, și era și campanie electorală. Intenția acestui film era să creeze emoție. Toată lumea desemna deja vinovații, judeca, cum se întâmplă în fiecare an (comemorarea incendiului din clubul Colectiv - n.red.)".
El a adăugat că „am refuzat să ies la dezbateri și la conferințe de presă, toți au ieșit să ceară capul lui Arafat, a devenit subiect de ping-pong în campanie electorală. Domnul Cioloș, doamna Clotilde Armand. Nici măcar să aștepte o secundă despre ce este vorba. Au judecat extrem de emoțional niște imagini. Trebuie judecat tot contextul, cu capul, nu cu emoțiile."
El a motivat că nu a ieșit public să dea explicații privind intervenția, după apariția filmului, ci au ieșit într-o conferință de presă alți reprezentanți ai DSU.
„Nu eram în țară, eram plecat când au ieșit colegii în conferință de presă, sau dacă eram în țară, nu eram în București."
„Acest film devenea un subiect în timpul unei campanii. Acum e mult mai ușor să vorbesc despre asra, a dispărut această miză, a campaniei", a mai spus Arafat.
Raed Arafat, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență, a anunțat că nu își va da demisia din funcție și că va pleca doar dacă i se va cere acest lucru. Secretarul de stat din Ministerul de Interne a reacționat joi, în premieră, după apariția filmului intervenției de la clubul Colectiv în luna octombrie.
Raed Arafat: „Nu mă lipesc de scaun, dar nu-mi dau demisia!”
Ziarul Libertatea a publicat, pe 24 octombrie, imagini șocante cu oameni arși care abia mai stăteau în picioare, tineri lăsați de salvatori direct pe asflat și șefi de la pompieri care înjurau persoanele decedate. Reacție șocantă a unui șef al ISU, în noaptea tragediei de la Colectiv, unde zeci de tineri au murit în clubul care s-a aprins din cauze care încă nu au fost stabilite de anchetatori cu certitudine nici la patru ani de la noaptea fatidică. Un șef ISU, Orlando Șchiopu, este filmat când exclamă \"Dă-i în p.... mea\" despre morții din Colectiv, atunci când un coleg îi cere ca toate cadavrele să fie scoase afară. Imaginile au fost publicate pe Libertatea.ro.