"Refacerea USL nu e nici o intenţie serioasă, dar nici teatru, e o formă destul de ieftină de politicianism, care nu cuprinde nicio intenţie autentică. Ar fi şi caraghios! Acum trei săptămâni, acest mare proiect care a fost USL-ul, a eşuat. Nu ştiu dacă sunt mulţi oameni pe care Ponta îi poate păcăli cu această retorică ieftină la trei săptămâni după ce proiectul a eşuat. Pe de altă parte, spun că e politicianist pentru că, în fond, aici e vorba de jocuri pentru a mai câştiga câteva voturi sau dezertări", a spus Crin Antonescu, în emsiunea "Jocuri de putere".
"Văd că orizontul de speranţă pe care eu însumi i-am ajutat cumva pe aceşti "prieteni" ai mei să-l definească, şi anume europarlamentare cu rezultat prost pentru PNL, vă aduc aminte că, în această aşteptare febrilă pentru un rezultat prost al PNL-ului la 25 mai, din nou Ponta şi Băsescu se întâlnesc. Băsescu, de pildă, spunea, înainte de ruperea USL, că, dacă PNL iese la guvernare, domnia sa garantează că într-o lună nu mai sunt preşedinte la PNL. Mai avem vreo 10 zile, să vedem dacă i se îndeplineşte profeţia. Şi Ponta azi a spus foarte clar că speră ca, după 25 mai, să se refacă USL-ul, în urma unei catastrofe electorale a PNL-ului", adaugă liderul PNL.
În ceea ce priveşte rezultatele PNL la alegerile europarlamentare, Antonescu asigură că, indiferent care vor fi acestea, nimeni în acest partid nu va duce PNL-ul în condiţia de vasal al PSD-ului.
"Ceea ce trebuie să ştie Ponta definitiv este că, indiferent ce rezultat va obţine PNL la europarlamentare, nimeni în acest partid nu va duce PNL-ul în condiţia de vasal al PSD-ului. Ca atare, vorbim despre o nălucă cu care Ponta încearcă să mai păcălească câţiva alegători sau simpatizanţi", încheie Antonescu.