"Oamenii vor judeca la vot. Domnul Ponta și-a depus demisia în coaliție, cu mult timp în urmă, dar vi se pare normal acum să se tot pună presiuni pentru schimbarea acestei majorități, care a fost investită? Mi se pare normal ca atunci când ai un vot la alegeri, alegi majoritatea parlamentară pe un program de guvernare, te ții de acel program de guvernare. Când vor înțelege oamenii că a face câteva reparații morale anumitor categorii sociale nu înseamnă o gaură bugetară, ci investiții? Vreau ca, în această țară, să se respecte votul oamenilor. Dacă ai o majoritate parlamentară, investită cu votul oamenilor, te ții și nu deraiezi de la acel program de guvernare. Schimbăm majorități peste noapte? Norocul nostru e că există un om, domnul Oprea care are reputația de a se ține de cuvânt", a spus deputatul PSD.
Ana Birchall susține că membrii PSD au greșit, în privința Codului Fiscal, mai exact în ceea ce vizează reducerea cotei de TVA la 19 la sută, pentru că "s-au luat după liberali".
"Investitorii străini vor veni dacă acest Cod Fiscal, pe care noi l-am promovat, pentru care noi ne-am bătut și recunosc public că noi am greșit. Vorbeam cu președintele Comisiei de Buget-Finanțe și spuneam că o dată ne-am luat și noi după liberali, pentru că au venit propunând reducerea de 19 la sută a TVA și tocmai acest TVA, acum, dânșii nu și-l mai asumă și eu sper ca, săptămâna viitoare, să avem un Cod Fiscal cu 20 la sută reducerea TVA, tocmai ca să vină acei investitori. Sper să se țină cont de propunerea inițială a Guvernului de 20 la sută. Un punct este 1,8 miliarde. Apropo de modul de a face politică. Una spui în comisie, alta votezi", a adăugat Birchall.
În acest context, Birchall a subliniat faptul că și-ar dori ca proiectul noului Cod Fiscal "să fie votat și să iasă din bătălia politică pentru că e necesar și foarte așteptat".
"Până în momentul de față, dacă ne uităm cu seriozitate, acest program de guvernare a fost trimis în Parlamentul României, este pus în aplicare încetul cu încetul și toate promisiunile mari pe care le-am făcut acolo au fost duse la îndeplinire. Mi-aș dori ca acest Cod Fiscal să fie votat și să iasă din bătălia politică pentru că e necesar și foarte așteptat. A suferit, din 2004 până în prezent, peste 250 de modificări. Are multe prevederi bune de relaxare fiscală care ajută clasa mijlocie și investițiile în România", a mai afirmat Ana Birchall.
Întrebată cum vede discuția pe care premierul Victor Ponta, președintele Klaus Iohannis și vicepremierul Gabriel Oprea au avut-o, miercuri dimineață, la Palatul Cotroceni, pe tema Codului Fiscal, Birchall a răspuns:
"A fost un dialog normal instituțional și mă bucur că Klaus Iohannis nu iese la ora 6, cum făceau alți președinți și ne dădea indicații la toată lumea. E un dialog normal. Mi-aș dori ca liberalii să își asume votul pentru că a fost un vot dat. În Comisia de Buget-Finanțe s-a votat articol cu articol și după s-a dat un vot pe raport. E important rezultatul. Acest Cod Fiscal e necesar pentru România. Să terminăm cu bătălia politică și să fim capabili pe subiecte mari să avem acord politic".