"Conducerea politică și, în mod special, președintele Iohannis au avut o sarcină foarte dificilă. Cred că ceea ce a perceput președintele Iohannis a fost că oamenii din România vor o nouă direcție pentru această țară, iar în această circumstanță, având în vedere că vor fi alegeri parlamentare anul viitor, el a decis să creeze un Guvern din care să nu facă parte membri ai partidelor parlamentare, ci un grup de experți democrați, care să încerce să guverneze țara pentru anul care vine. A fost o decizie curajoasă. Dacă va fi de succes (..) cred că ar trebui să aibă susținerea Parlamentului pentru a lua decizii importante care vor îmbunătăți administrația publică în România, pentru a continua lupta împotriva corupției, să mențină alianța României cu NATO, statutul de membru al UE și parteneriatul strategic cu SUA. Dacă va fi de succes, ar putea imprima o nouă direcție acestei țari", a spus ambasadorul SUA.
El a susținut că acțiunile care au urmat tragediei din clubul Colectiv au fost însuflețitoare ("inspiring", în limba engleză), în contextul în care zeci de mii de români au ieșit pe străzile Bucureștiului și ale altor orașe, "în liniște, în spiritul participării civice", solicitând ca România să fie orientată spre un viitor mai bun, mai prosper, mai puțin corupt.
"Cred că modul în care s-au desfășurat demonstrațiile și cererile articulate în timpul acelor demonstrații au fost foarte însuflețitoare. Iar consecința a fost schimbarea de Guvern. Depinde de România să decidă dacă acele obiective vor fi puse în aplicare de către instituțiile democratice. SUA, în calitate de partener, aliat și prieten al României, sunt optimiste în ceea ce privește viitorul acestei țări. Scopul nostru este o Românie puternică, prosperă și democratică, o Românie care să fie un aliat puternic, un partener și un prieten al SUA", a spus Klemm.