„Trebuie să ne asigurăm, în primul rând, de funcţionalitatea serviciilor medicale în această perioadă şi aici lucrăm pentru dezvoltarea capacităţii clinicilor medicale ambulatorii, de la diagnostic, evaluare, tratament şi monitorizarea pacienţilor COVID în regim ambulatoriu, să putem să scădem puţin presiunea pe spitale şi pacienţii cu alte patologii să aibă acces la spitale.
Trebuie să fim extrem de precauţi când limităm accesul pacienţilor în spitale datorită situaţiei epidemiologice, pentru că aici nu putem să considerăm că unii sunt mai importanţi decât alţii. Toţi trebuie să beneficieze de servicii medicale, fie că sunt infectaţi COVID, fie că au alte patologii. Alt lucru la care lucrăm este să găsim o soluţie pentru medicaţie administrabilă în ambulatoriu pentru infecţia cu noul coronavirus", a spus Alexandru Rafila într-o videoconferinţă online.