"Au fost chiar surse avizate, ca să folosesc un termen consacrat cel puţin într-o parte a presei scrise, care m-au avertizat să am mare grijă pentru că există o anume presiune din partea procurorului general. Mi s-a spus că DNA-ul nu este DIICOT, că vor fi surprize mai mari sau mai mici, dar nu m-am gândit niciun moment că surprizele vor fi de o asemenea anvergură", a spus Adina Florea, într-o intervenţie pentru Antena 3, ea referindu-se la sesizarea depusă de procurorul general pe numele ei la Inspecţia Judiciară.
Ea a reafirmat că dosarul în care ar fi vizată, legat de protocolul Parchetului General cu SRI, ar trebui instrumentat de orice altă structură, dar nu Parchetul instanţei supreme. Întrebată cum cataloghează acţiunea procrorului general, Adina Florea a spus că acesta ar trebui să se abţină de la a face orice demers şi l-a acuzat că are "un interes personal evident".
"Din punctul meu de vedere, domnul procuror general ar trebui să se abţină de la a face orice demers. Domnul procuror general are un interes personal evident. Dumnealui este semnatar al acestui protocol, prin urmare, ar trebui să se abţină să facă orice demers. Ar putea ca acest dosar instrumentat de Parchetul General să fie în continuare instrumentat de orice altă structură, dar nu de Parchetul General”, a spus Florea.
Ea a adăugat că, după ce a fost prezentată sesizarea în privinţa sa, s-a aşteptat ca procurorul general să se abţină de la vot în şedinţa Secţiei pentru procurori a CSM în care a fost amânată audierea ei pentru postul de procuror-şef al DNA. În plus, Florea a spus despre procurorul general al României că "pare că îşi exercit funcţia mai mult decât excesiv, cu rea-credinţă” şi că a sesizat Inspecţia Judiciară cu "o grabă nemaivăzută”.