„Am finalizat la Ministerul Dezvoltării cele trei apeluri de proiecte pe Planul Naţional de Rezilienţă şi Redresare (PNRR). Am avut trei apeluri de proiecte: pe "valul renovării" în valoare de 2,8 miliarde de euro, pe fondul local, componenta 10 - 2,7 miliarde de euro şi pe componenta 15 din PNRR, legat de construcţia de creşe noi - încă 300 de milioane de euro, deci aproape 6 miliarde de euro, şi suntem în momentul în care putem să spunem că toate cele 5.677 de proiecte depuse de către potenţialii beneficiari au fost evaluate de către specialiştii din Ministerul Dezvoltării. Aproape 95% din aceste proiecte sunt proiecte eligibile, unele dintre ele necesită clarificări care se vor face pe procedura legală în perioada imediat următoare. Am încheiat deja şi contracte de finanţare. Mai mult decât atât, avem trei obiective de investiţii la care am făcut şi plăţi efective, ceea ce înseamnă că banii din PNRR au ajuns în contul celor trei autorităţi locale", a spus Cseke.
Ministrul Dezvoltării şi-a exprimat dorinţa ca evaluarea proiectelor eligibile să se încheie cât mai repede, pentru ca în septembrie să fie lansat al doilea apel de proiecte pentru aceste investiţii.
În ceea ce priveşte Programul Naţional de Investiţii "Anghel Saligny", ministrul Cseke a precizat că sunt opt judeţe a căror listă cu obiectivele de investiţii nu a fost încă aprobată, printre care se numără şi judeţul Bistriţa-Năsăud, dar a dat asigurări că în maximum 10 zile vor fi semnate primele contracte de finanţare.