O comună din județul Arad vrea să devină un Las Vegas al României… și nu pentru partea cu jocurile de noroc, ci pentru celebrele căsătorii care se oficiază în metropola americană.
Căsătoria în stil rustic este noua campanie lansată decătre cunoscutul primar al comunei Petriș, Irina Lazăr-Onescu, care a devenit cunoscut la nivel național prin mai multe decizii inedite pentru comunitate.
O primă nuntă s-a bucurat de succes, iar imagini video au fost publicate pe contul de Facebook al primarului Irina Lazăr-Onescu.
Campania este promovată acum la târguri de nunți. Prima promovare are loc sâmbătă și duminică la Târg de Nuntă ARAD 2020 / Wedding Bouquet are loc sâmbătă și duminică (18-19 ianuarie) la sala de evnimente Palacio, pe Calea Zimandului din Arad, între orele 10-19.
Aflată într-un cadru natural desprins parcă din basme, cu tradiții vechi de sute de ani, comuna Petriș pare să fie locul ideal pentru cei care nu vor o cununie banală.
Autoritățile locale sunt gata să asigure toate condițiile. Căsătoria religioasă pot fi efectuată în 2 biserici vechi de lemn, care sunt monument istoric.