Această transformare a fost cauzată de probleme de sănătate. De când s-a îmbolnăvit, în urmă cu câţiva ani, vedeta a luat în greutate vizibil. În plus, a mărturisit că din punctul de vedere al greutăţii corporale, nu o ajută prea mult nici moştenirea genetică. A renunţat de mai bine de şase ani la televiziune, a trecut prin foarte multe probleme medicale, dar a reuşit să îşi găsească liniştea...în Oradea! S-a mutat din Bucureşti de un an, ca să-şi împrumute vocea unor personaje de desene animate. Se împarte zilnic între studio, Gore, singurul bărbat care i-a fost mereu alături (căţelul ei), şi cursurile de dezvoltare personală, prin care îi învaţă pe ceilalţi calea către echilibru şi împlinire.
Aşa cum chiar ea spunea în urmă cu mai bine de zece ani, "Viaţa bate filmul", iar în cazul ei acest lucru este cum nu se poate mai adevărat. Iar lecţia sa este ca din fiecare experienţă, chiar şi din cele mai puţin plăcute, să înveţi ceva, să te ridici şi să mergi mai departe.
Citeste continuarea aici