Jennifer Lawrence, în vârstă de 23 de ani, a surclasat-o astfel pe actriţa americană de origine ucraineană Mila Kunis, câştigătoarea acestui titlu în 2013 şi care acum se situează pe locul al şaselea în topul 100 al celor mai sexy femei din lume.
Pe locul al doilea în acest clasament, care a fost alcătuit în urma voturilor exprimate de cititorii revistei FHM, se află actriţa Michelle Keegan, din serialul "Coronation Street", fiind urmată de cântăreaţa Rihanna (pe locul al treilea), de top-modelul Emily Ratajkowski, cunoscută pentru apariţia nud în videoclipul melodiei "Blurred Lines", interpretată de Robin Thicke (pe locul al patrulea), şi de Kaley Cuoco, actriţa din serialul "Teoria Big Bang" (pe locul al cincilea).
După Mila Kunis, care se situează pe locul al şaselea, primele zece poziţii în clasament sunt completate de Beyoncé (locul al şaptelea), Lucy Mecklenburgh (locul al optulea), Nicole Scherzinger (locul al nouălea) şi Scarlett Johansson (locul al zecelea).
Jennifer Lawrence Shrader, născută pe 15 august 1990, în Louisville, Kentucky, este una dintre actriţele americane tinere în plină ascensiune. La vârsta de 14 ani, Jennifer Lawrence a decis să urmeze o carieră în actorie şi şi-a convins părinţii să o ducă în New York pentru a găsi un agent de talente şi a absolvit liceul doi ani mai devreme pentru a începe o carieră în domeniu. A avut roluri principale în "The Bill Engvall Show" şi în filme precum "Departe de câmpia în flăcări/ The Burning Plain" şi "Mâinile tatălui meu/ Winter's Bone", pentru care a primit o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună actriţă.
Jennifer Lawrence, care s-a remarcat şi în seria "Jocurile foamei/ The Hunger Games", a primit, în 2013, premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia din filmul "Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook".