Octavia Selena Alexandru a participat la un casting organizat în 2012 pentru rolul din serial şi i-a impresionat pe producători, care au decis imediat să o selecteze pentru rolul Leaf. Tânăra locuieşte la Londra împreună cu familia, unde a urmat cursuri de balet, actorie şi muzică la mai multe instituţii cunoscute din capitala Marii Britanii.
Octavia a fost semifinalistă în 2011 la concursul ”Got to Dance”, iar în 2009 a obţinut primul loc la concursul ”GB Dance Festival”, la categoria sub 9 ani. În acelaşi an, a primit un premiu special din partea The Royal Ballet pentru cel mai bun dans solo pe scena ”Shaw Theatre” din Londra, scrie adevarul.ro.