Alina Borcea se pregăteşte de divorţ, iar primul pas a fost făcut. Timişoreanca a plecat din România în urmă cu două săptămâni şi s-a stabilit peste Ocean împreună cu cei doi copii minori. Din câte se pare ea va rămâne în America pentru o perioadă mai lungă, acesta fiind unui dintre punctele unei convenţii pe care ea a semnat-o înainte de divorţ. Totul s-a întâmplat înainte cu o săptămână ca ea să-şi facă bagajele pentru America. Avocatul familiei Borcea a confirmat că cei doi soţi sunt pe punctul de a semna actele de divorţ, scrie click.ro.
"S-a semnat o convenţie premergătoare divorţului între Cristian Borcea şi Alina Borcea în care s-au stabilit în linii mari unele condiţii ale separării, respectiv plecarea şi stabilirea Alinei Borcea în Statele Unite ale Americii împreună cu cei doi copii minori. S-a hotârât evident asupra unei sume decente lunare de întreţinere. Nu este vorba despre milioane de dolari, aşa cum presa a speculat. Singura sumă care este stabilită şi trecută în convenţie este una decentă la nivelul întreţinerii copiilor în America. S-a semnat o procură prin care a fost împuternicit un avocat care să facă demersurile pentru înaintarea divorţului. Este vorba despre un avocat din biroul nostru. Sperăm să fie un divorţ civilizat la notar. Pentru că Alina nu este prezentă trebuia ca cineva să depună în numele ei cererea la un notar înainte cu 30 de zile, aşa că s-a făcut o procură în acest sens. Vom reprezenta ambii soţi. Va fi un divorţ în deplină înţelegere. Un divorţ în faţa notarului se finalizează, însă, numai dacă ambele părţi se prezintă personal în faţa notarului. Alina îşi va păstra numele de Borcea cu consimţământul soţului. Avem un termen limită ca fiind stabilit pentru 30 iunie", a declarat Lilica Poppa, avocatul lui Cristian Borcea într-o intervenţie telefonică la emisiunea lui Cristi Brancu.
Actele la notar trebuie depuse cu o lună înainte de acest termen, așadar este evident că fostul acţionar de la Dinamo va pregăti documentele pentru înaintarea divorţului la finele lunii mai. Coincidenţă sau nu, Valentina Pelinel urmează să aducă pe lume băieţelul despre care se vehiculează că ar fi al lui Cristian Borcea, tocmai la sfârşitul lunii mai.
sursa foto: click.ro