Bărbatul se urcase băut la volan şi nu a oprit la semnalul polițiștilor, care au pornit în urmărirea lui. Mai mult, şi-a abandonat maşina la marginea drumului și a fugit pe câmp, încercând să scape neprins.
„Conducătorul auto nu a oprit la semnalul polițiștilor, astfel s-a procedat la urmărirea sa. Acesta a oprit la marginea drumului pe DJ 121 D, a părăsit autoturismul și a fugit pe câmp. În urma unei urmăriri pedestre, conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost prins de către polițiști. Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au transmis reprezentanţii IPJ Covasna.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele său, poliţiştii au deschis dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe.
***
Polițiștii atrag atenția asupra faptului că prin conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice conducătorii auto se expun unui pericol grav. Consumul se alcool incetinește reacțiile, îngerunează percepția sitimulilor exteriori și creează conducătorilor auto o senzație de falsă siguranță.
Citiți pe realitateadecovasna.net