Tribunalul Alba a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei, luni, pe 15 septembrie, încheiat la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba şi a dispus condamnarea inculpatului Blaj Adrian, la pedeapsa închisorii de 1 an şi 4 luni, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere, pe un termen de 2 ani, pentru comiterea infracţiunii de dare de mită. Pe 11 iulie, la SJA Alba, a fost înregistrat denunţul agentului principal de poliţie din cadrul IPJ Alba – Poliţia oraşului Teiuş – Formaţiunea Poliţiei Rutiere, care a sesizat faptul că, în timp ce se afla în executarea atribuţiilor de serviciu, pe raza oraşului Teiuş, a constatat comiterea unei contravenţii la regimul rutier.
Mai multe pe Adevărul.
Şofer din Alba, condamnat la închisoare cu suspendare după ce a încercat să mituiască un poliţist
Un bărbat din județul Alba a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendare, după ce şi-a recunoscut vinovăţia pentru infracţiunea de dare de mită. Mai exact, acesta ar fi fost prins în flagrant, în luna iulie, în timp ce îi oferea 150 de lei unui poliţist, din Teiuş, pentru a-şi păstra permisul de conducere, după ce ar fi efectuat o depășire, cu autoturismul, într-o zonă interzisă.
Un bărbat a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare de Tribunalul Alba, după ce şi-a recunoscut vinovăţia legată de o infracţiune de dare de mită. Acesta a fost prins în flagrant, în iulie, în timp ce oferea 150 de lei unui poliţist din Teiuş, pentru a-şi păstra permisul de conducere, după ce a depăşit într-o zonă interzisă.
Citeste mai mult: adevarul.ro/locale/alba-iulia/Sofer-alba-condamnat-inchisoare-suspendare-incercat-mituiasca-politist-1_54197ac50d133766a834644b/index.html