Scandalul a izbucnit după ce șase actori, angajați ai Teatrului de Stat Constanța, au adresat o scrisoare președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, în care semnalează, în 20 de puncte, „abuzuri decizionale în interes personal”, ce ar fi fost făcute de actualul manager al instituției, actrița Dana Dumitrescu.
Aceasta este acuzată că în repertoriu sunt alese în mod special spectacole în care chiar ea are rezervat rolul principal, de favorizarea unor angajați și de lipsă de transparență. În plus, managerul este acuzat și de lipsa de promovare a instituției dar și că distribuțiile spectacolelor sunt hotărâte „în mod abuziv și discreționar” chiar de directoare, „pe baza simpatiilor sau antipatiilor”.
Managerul instituției de cultură, Dana Dumitrescu, a spus că toate aceste acuzații sunt calomnii, fără nicio susținere și a promis că va demonta aceste declarații, într-o conferință de presă, săptămâna viitoare.
Detalii pe Realitatea de Constanța