Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalitatii Economice Vrancea spun că preotul Nicolae Poiană, din comuna Suraia, şi alţi trei bărbaţi ar fi produs și comercializat lumânări similare celor vândute în lăcașurile de cult, în perioada 2012- mai 2016, fără a deține autorizație.
"Au fost efectuate 6 percheziții domiciliare, ocazie cu care în comuna Suraia la domiciliul unuia dintre bărbați a fost găsită o instalație pentru fabricarea lumânărilor (aflată în funcțiune), materie primă folosită la fabricarea acestora, precum și cantitatea de 505 kg produs finit (lumânări). De asemenea, în urma perchezițiilor au mai fost ridicate în vederea continuării cercetarilor și sumele de 6620 lei și 1130 euro", potrivit IPJ Vrancea.
În urma documentării activității infracționale s-a mai stabilit faptul că lumânările astfel obținute erau comercializate pe raza județelor Vrancea, Buzău și București, relatează presa locală.
Poliţiştii au întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de evaziune fiscală și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.