Lebăda rănită se afla pe un lac înghețat din apropierea râului Olt, în comuna Stoenești și a fost observată de un trecător, care a sunat la 112 pentru a solicita intervenția pompierilor.
Pentru salvarea lebedei au intervenit echipaje de pompieri cu o autospecială și o barcă pneumatică. Ei au spart mai întâi gheața de la malul lacului pentru a putea intra cu barca și apoi cea de la suprafața apei, până când au ajuns la pasăre. Lebăda nu era blocată în gheață, însă din cauza rănilor nu se mai putea deplasa.
"Intervenție inedită pentru pompierii din cadrul Detașamentului Caracal, care au acționat marți, în jurul orei 16,00, pentru salvarea unei lebede de pe lac. Ajunși la locul intervenției, cu o autospecială de primă intervenție și o barcă pneumatică, salvatorii au găsit lebăda la circa 30 de metri de mal, pe un lac înghețat din apropierea râului Olt, pe raza localității Stoenești. Pentru a ajunge la pasăre, pompierii au folosit barca pneumatică, au spart cu un topor și o cange gheața groasă de circa patru-cinci centimetri și au ajuns la aceasta. Lebăda, rănită la o aripă, a fost adusă la mal și predată medicului veterinar din localitate", a spus Băsășteanu, şeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Olt, citat de Agepres.
Acesta a precizat că medicul veterinar din Caracal a constatat că lebăda are răni provocate de alice în aripă și pe piept și necesită o intervenție chirurgicală. Ea va fi adusă miercuri dimineața la o clinică din municipiul Slatina pentru a fi operată.