Încă de dimineață, câinii din rasele Malamut de Alaska, Husky Siberian sau Samoyed s-au arătat a fi extrem de nerăbdători să pornească în cursă, iar bucuria era și mai mare atunci când își vedeau stăpânii sau pe musheri că le pregătesc hamurile și atelajele.
Traseul, amenajat la marginea comunei Ciumani, a fost unul destul de ușor, iar cele 28 de echipaje au parcurs distanțe diferite, în funcție de numărul de câini. Chiar dacă cel mai lung traseu nu a depășit zece kilometri, unii dintre musheri au fost puși în dificultate de faptul că au existat porțiuni acoperite de gheață.
Bencze Tibor, din Miercurea Ciuc, un veteran al concursurilor de acest gen din România, a avut câteva mici ''accidente'' pe traseu, în urma cărora i s-a rupt și una dintre frânele atelajului, dar recunoaște că, în ciuda acestor inconveniente, cei opt câini cu care a intrat în concurs, majoritatea rasa Husky Siberian, au fost foarte fericiți pentru că au participat la primul concurs din an.
Mai multe pe Agerpres.ro.