O explozie s-a produs, luni seară, la o secţie de încărcare butelii din localitatea Ştei, judeţul Bihor, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), primele informaţii arătau că 10 persoane ar fi suferit arsuri corporale de gradele I şi II. Ulterior, IGSU a transmis că şapte din cei zece muncitori care erau în tura de serviciu au arsuri.