Femeia, în vârstă de 55 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice, a murit în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, după ce se prezentase pentru un consult de specialitate la medicul psihiatru.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti, medicul Marius Pascu, a declarat că pacienta a fost adusă cu o maşină, însoţită de membri ai familiei, pentru un consult psihiatric, însă medicul specialist a constatat că femeia are nişte probleme "organice" şi a decis să o trimită pe aceasta la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului, situată la aproximativ doi kilometri de clădirea în care funcţionează Secţia de psihiatrie.
În momentul în care a ieşit din Secţia de psihiatrie şi se îndrepta către maşina familiei, femeia a făcut stop cardiac, relatează Mediafax.
Personalul medical de la psihiatrie a început manevrele de resuscitare, a fost solicitată şi o ambulanţă, însă femeia nu a putut fi resuscitată, a precizat reprezentantul SJU Piteşti.