Organizatorii au împărțit manifestanților pancarte și afișe cu mesaje precum "Suntem alături de familia Bodnariu!", "Children belong to the family", "Norway, return the children to their families", "Nu vreau să cresc la străini", "Părinți și copii împreună" și "Barnevernet, vreau la mama!", iar protestul a fost unul pașnic.
Manifestația a început cu rugăciunea "Tatăl nostru" rostită de pastorul unei biserici penticostale din Ploiești, iar apoi mai multe persoane, în special reprezentanți ai bisericilor evanghelice, au susținut discursuri în care și-au exprimat solidaritatea cu familiile ai căror copii au fost luați de statul norvegian, scrie Agerpres.ro.
De asemenea, participanții la protest au semnat pentru adoptarea unei rezoluții privind "susținerea familiilor ai căror copii au fost răpiți de statul norvegian", documentul urmând a fi transmis atât Guvernului român, cât și celui norvegian, au anunțat organizatorii.
Protestul a fost organizat de bisericile creștine evanghelice din Bacău și Neamț și a reunit aproximativ 500 de persoane.
'Protestul l-am dorit a fi o manifestare pașnică, menită de a face publică poziția noastră prin care denunțăm abuzurile, practicile instituției Barnevernet în cazul familiei mixte Bodnariu — Marius, român inginer IT, și Ruth, norvegiancă, asistentă medicală — și a celor cinci copii ai lor. Denunțăm pasivitatea și complicitatea statului norvegian și ne exprimăm solidaritatea cu alte zeci de familii din Norvegia, Cehia, Rusia, Letonia, Slovacia, India, Polonia, victime și ele ale abuzurilor aceleași instituții, Barnevernet, care ar trebuie să se îngrijească de copii și nu să le creeze tare pe care nu știm dacă timpul le mai poate vindeca", a declarat pentru AGERPRES inițiatorul acțiunii, pastorul Dani Lela.