Dacă lucrurile au mers bine la început, când Aeroportul Oradea înregistra în 2018 un număr de 220 000 de pasageri, creștere semnificativă față de 162 902 în 2017, începutul noului an a fost cel puțin sumbru. Chiar dacă singurul transportator internațional , compania Ryanair își anunța retragerea încă de anul trecut „din motive operaţionale”, la începutul anului reprezentanții Consiliului Județean spuneau că sunt încă în negocieri cu diverse companii, fără a oferi însă date concrete. În același timp, exista teama de a pierde și cursele interne BlueAir, teamă care s-a concretizat parțial, așa cum realitateadeoradea.net relatat într-un articol precedent.
Salvarea părea să vină de la TAROM, care în urma a luni de negocieri și întârzieri, anunța operarea a două curse internaționale de pe Aeroportul Internațional Oradea, spre Barcelona respectiv Milano.
Primele bilete spre Barcelona au fost puse în vânzare în decembrie anul trecut, însă ceea ce a atras atenția au fost orele la care operau aceste zboruri: plecarea din Oradea la ora 23 35, cu aterizare în Barcelona la ora locala 01 20. Zobrul de întoarcere spre Oradea nu avea ore mai convenabile, dimpotrivă, fusese programat cu plecare din Barcelona la ora locală 01 55 cu aterizare la Oradea la ora 05 35.
Dacă noul zbor spre Barcelona avea problema orelor imposibile, nici zborul spre Milano nu s-a bucurat de mare populariutate, aterizarea la Milano fiind defapt pe Aeroportul Orio al Serio, lângă orașul Bergamo, la o distanță de 100 de km de Milano.
Cu toate acestea, pasagerii ar fi putut fi atrași dacă compania Română, în urma negocierilor cu Consiliul Județean reușeau să stabilească prețuri accesibile, în lupta cu concurentul strategic, Aeroportul Debrecen din Ungaria. Nici acest lucru nu a fost posibil, prețul minim dus întors pentru Barcelona fiind de 129 de Euro cu bagajul de cală inclus, în timp ce compania maghiară Wizz efectua la ore mult mai convenabile cu decolare la 6:10 dimineața, același zbor la prețuri de 60-70 de euro biletul fără bagaj de cală, respectiv 130 de euro cu bagaj de cală de pe aeroportul maghiar.
În cazul zborului spre Milano, avantajul a rămas tot de partea maghiarilor de la Wizz air, care operează zborul direct pe aeroportul principal al metropolei italiene, cu prețuri în jur de 50 de euro fără bagaj de cală în comparație cu 86 de euro bagaj de cală inclus practicat de TAROM dar cu aterizarea la 100 de km de Milano.
Având în vedere aceste aspecte, nu este de mirare că, Aeroportul Oradea anunța ieri, 28 februarie pe pagina de facebook, anularea zborurilor TAROM spre destinațiile externe. Este greu de înțeles cum, în timp ce aeroporturile din Cluj, Timișoara și înspecial Debrecen își extind activitatea, iată Consiliul Județean Bihor, adminiostrator și negociator al curselor Aeroportului Internațional Oradea, rămâne la stadiul de promisiuni, fără acțiuni concrete de mediatizare a propriilor zboruri și fără eforturi financiare de promovare ale acestor zboruri.
Mai multe pe realitateadeoradea.net.