Un britanic în vârstă de 74 de ani a fost condamnat la 350 de lovituri de bici, după ce poliţia a descoperit în maşina sa mai multe sticle de vin, producţie proprie.
Pentru prin gestul său a încălat o lege prohibitivă în ceea ce priveşte alcoolul, Karl Andree a fost încarcerat şi urmează să fie biciuit în public, relatează The Guardian.
În acest context, fiii lui Andree au lansat un apel public adresat premierului englez David Cameron, cerându-i să intervină.
"Tata şi-a dat 25 de ani din viaţă muncind în Sarabia Saudită, iar acum este astfel tratat. Înainte de a fi arestat, a fost foarte bucuros să lucreze aici şi s-a simţit tot timpul în siguranţă", au explicat ei.
"Are 74 de ani şi a avut cancer de trei ori, iar soţia lui se stinge din viaţă într-o casă din Marea Britanie. El are acum nevoie de îngrijiri medicale pentru cancer şi astm şi nu e nicio îndoială că 350 de lovituri de bici îl vor ucide. Îl implorăm pe David Cameron să intervină personal pentru a-l ajuta pe tata să vină acasă. Guvernul saudit îl va asculta doar pe el (pe Cameron, n. red)", au adăugat Hugh, Kirsten şi Simon.
Deocamdată, un răspuns a venit doar din partea Ambasadei britanice, care a precizat că îi vor oferi lui Andree toate îngrijirile medicale necesare, în vreme ce cazul său va fi discutat cu oficialii din guvernul saudit.