TRADIȚII MĂRȚIȘOR // În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine, însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă şi va fi sănătos.
În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă "ca un fel de amuletă", dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit "trebuie să-l poarte cu demnitate".
1 Martie - Mărțișor 2022. În zilele noastre, Mărţişorul se poartă o perioadă de timp bine determinată şi nu mai este purtat la gât, ci la încheietura mâinii, sau este prins în piept, cu convingerea că toate dorinţele se vor împlini.
TRADIȚII MĂRȚIȘOR // Dacă mărțișorul este dat jos înainte de vreme, este un semn al ghinionului. După ce este dat jos, nu se aruncă, ci se prinde în ramurile unui pom fructifer pentru a-i aduce belșug.