Piesa „Cât de departe”, interpretată de formaţia Holograf, a fost cea mai difuzată melodie la radiourile româneşti în ultimii cinci ani, în vreme ce videoclipul „Tot mai sus”, semnat de Guess Who şi DeMoga, a fost cel mai difuzat de televiziunile din ţara noastră în perioada 1 ianuarie 2011 - 30 iunie 2015.
Potrivit unui raport realizat de Media Forest, citat de Mediafax, hit-ul „Cât de departe” a fost difuzat 12.867 de ori la radio, în intervalul menţionat.
Topul este completat de Smiley – „Dream Girl” (10.229 de difuzări), Smiley – „Acasă” (10.105 difuzări), Vama – „Perfect fără tine” (9.842 de difuzări), Elena Gheorghe feat. Glance – „Ecou”(8.966 de difuzări), Alb Negru feat. Raflo, Rareş – „Mi-e sete de tine” (8.706 difuzări), Voltaj – „Dă vina pe Voltaj” (8.695 de difuzări), Voltaj – „Lumea e a mea” (8.646 de difuzări), Andra – „Inevitabil va fi bine” (8.263 de difuzări) şi Vunk feat. Antonia – „Pleacă” (8.210 difuzări).
Pe de altă parte, videoclipul „Tot mai sus” s-a bucurat de 8.831 de difuzări la TV. Pe locul al doilea în acest top se regăseşte Smiley, cu „Dream Girl” (7.677 de difuzări), iar pe locul al treilea - Vunk feat. Antonia, cu „Pleacă” (6.602 difuzări).
Clasamentul difuzărilor videoclipurilor la televiziuni în ultimii cinci ani continuă cu: Shift feat. Marius Moga – „Sus pe toc” (6.496 de difuzări), Delia feat. Kaira – „Pe aripi de vânt” (6.265 de difuzări), Smiley – „Dead man walking” (6.227 de difuzări), C.R.B.L. feat Helen – „Kboom” (6.160 de difuzări), Maximilian feat. MEFX – „Sophie”(6151 de difuzări), Alex Velea – „Minim doi” (6.139 de difuzări) şi Smiley – „Acasă” (5.971 de difuzări).
Media Forest este o companie care identifică şi monitorizează în timp real apariţiile radio şi TV. Pe baza acestor difuzări se decid, în fiecare an, câştigătorii trofeelor Media Music Awards.
Ediţia din acest an a galei muzicale va avea loc la Sibiu, pe 3 septembrie.