Ortodoxe
Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ; Sf. Mc. şi Mărturisitori: Gurie, Samona şi Aviv diaconul (Începutul Postului Naşterii Domnului)
Greco-catolice
Sf. m. Gurie, Samona şi Aviv. Începe Postul Crăciunului. Post
Romano-catolice
Ss. Albert cel Mare, ep. înv.; Leopold al III-lea
Sfântul Cuvios Paisie de la Neamţ este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 15 noiembrie.
S-a născut la 21 decembrie 1722, în oraşul Poltava, într-o veche familie de preoţi. Dintre rude, bunica şi sora mamei sale au îmbrăţişat viaţa monahală. Din botez a primit numele de Petru, după numele mitropolitului moldovean Petru Movilă al Kievului, care este sărbătorit la 21 decembrie, ziua naşterii Sfântului Cuvios Paisie. Tatăl său, Ioan, era preot al catedralei din Poltava, iar mama sa, Irina, se îngrijea de buna creştere a celor doisprezece copii, dintre care fericitul Paisie era al unsprezecelea.
Studiile le-a făcut la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul Petru Movilă. A intrat în viaţa monahală la Mănăstirea Medvedeschi, fiind făcut rasofor sub numele de Platon. Negăsindu-şi însă odihna şi liniştea în mănăstirile ucrainiene, a trecut în Moldova şi s-a stabilit la Schitul Trestieni-Râmnicul Sărat, apoi la Cârnul, pe valea Buzăului.
După patru ani petrecuţi în mănăstirile din Moldova, a plecat la Sfântul Munte Athos, unde a trăit o vreme în singurătate, în preajma Mănăstirii Pantocrator. La Athos a fost călugărit sub numele de Paisie şi a fost hirotonit ieromonah. Acolo şi-a format o obşte de 64 de monahi la Schitul Sfântul Ilie.
Stareţul Paisie s-a întors în Moldova, împreună cu toţi ucenicii săi, după şaptesprezece ani de vieţuire în Athos, stabilindu-se la Mănăstirea Dragomirna, unde a petrecut 12 ani, timp în care obştea monahală a ajuns la 350 de călugări.
La Dragomirna, Cuviosul Paisie se îndeletnicea, pe lângă grija conducerii soborului, şi cu traducerea cărţilor patristice. Iarna, când se adunau toţi vieţuitorii din mănăstire de la diferitele ascultări, în fiecare seară, în afară de sărbători, stareţul citea din cuvintele Sfinţilor Părinţi. Fraţii se adunau la trapeză, se aprindeau lumânări, apoi venea Cuviosul Paisie, se aşeza la locul său şi citea cuvânt de învăţătură. La urmă explica cuvântul citit pe înţelesul tuturor.
În mănăstire se nevoiau călugări moldoveni, slavi şi greci. De aceea era nevoit să citească într-o seară în limba română, iar în seara următoare în limba slavă sau greacă. Aceste citiri din tezaurul patristic se făceau de la începutul postului Crăciunului până în sâmbăta Sfântului Lazăr, când încetau.
Pe toţi cei din obşte, Sfântul Paisie îi sfătuia părinteşte, zicând: "Fraţilor, mai întâi de toate se cuvine vouă să vă apropiaţi de Domnul cu credinţă tare şi cu iubire fierbinte să vă lepădaţi hotărât de toate plăcerile veacului acestuia, de voinţa voastră, de cugetul inimii voastre şi să fiţi săraci cu duhul şi cu trupul. Numai atunci, prin harul lui Hristos, se va aprinde în voi sfânta râvnă". (Vieţile Sfinţilor)
În toamna anului 1775 a fost nevoit să se retragă la Mănăstirea Secu, împreună cu 200 de monahi, din cauza ocupării Bucovinei de austrieci. Aici s-a nevoit patru ani, continuând aceeaşi rânduială de viaţă monahală din Sfântul Munte Athos, ca şi la Dragomirna. În 1779, s-a mutat la Mănăstirea Neamţ, cu o mare parte din obştea de la Secu, ca stareţ peste ambele obşti, unificând astfel cele două mănăstiri sub povăţuirea unui singur stareţ.
La Mănăstirea Neamţ, a făcut numeroase traduceri din operele Sfinţilor Părinţi, a organizat obştea după rânduiala din Athos, a format un sobor de aproape o mie de călugări, a deprins pe mulţi ucenici să practice rugăciunea lui Iisus.
La Neamţ, ocupaţiile sale cărturăreşti au ajuns la cea mai mare înflorire. A întemeiat o întreagă şcoală pentru formarea de traducători, scriitori şi corectori de cărţi. Manuscrisele patristice au umplut biblioteca mănăstirii şi erau răspândite prin numeroase alte mănăstiri din ţară şi de peste hotare: "Astfel, Neamţu devine centrul şi făclia monahismului ortodox şi şcoala vieţii sihăstreşti şi a culturii duhovniceşti pentru tot Orientul ortodox". (Vieţile Sfinţilor)
La 15 noiembrie 1794, în timpul slujbei de seară, stareţul Mănăstirii Neamţ, Cuviosul Paisie, supranumit "Cel mare" (Velicikovski), s-a mutat la cele veşnice, în vârstă de 72 de ani, fiind înmormântat în gropniţa bisericii voievodale.
Pentru sfinţenia vieţii lui, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinţilor, fiind prăznuit în fiecare an la 15 noiembrie.
"Un pelerin grec, Constantin Caragea, ajungând la Mănăstirea Neamţ, descrie astfel chipul plin de Duhul Sfânt al marelui stareţ Paisie:
- Pentru prima dată în viaţă am văzut cu ochii mei sfinţenia întrupată şi neprefăcută. Pe mine mă uimi faţa lui, luminoasă şi palidă, fără pic de sânge, o barbă mare şi albă, lucitoare ca argintul, şi curăţenia neobişnuită a hainelor sale şi a chiliei. Vorbirea lui era blândă şi cu totul sinceră. Mi se părea că este un om cu totul desprins de trup!
Ucenicul său, Platon, spunea următoarele despre Cuviosul Paisie:
- Era în el dragoste înfocată, cu care din tinereţile sale a iubit pe Domnul cu tot sufletul său. Că pe toţi îi iubea, îi încălzea cu dragostea şi râvna sa. Pentru fiecare simţea durere. Iar pe fiii săi duhovniceşti îi îmbrăţişa mai mult decât pe sufletul său. Pe tot omul ce venea la dânsul, pentru milă sufletească sau trupească, nu-l întorcea deşert. Niciodată nu se întrista asupra cuiva, măcar de l-ar fi supărat cu ceva".