În urmă cu aproape trei ani, un grup de olandezi au propus cinci soluţii ingenioase pentru autostrada viitorului. Printre ele se numărau iluminarea eoliană, banda de urgenţă cu încărcare prin inducţie pentru vehiculele electrice şi vopseaua care străluceşte în întuneric.
Oricât de futuriste au părut aceste idei la început, unele dintre ele chiar s-au materializat. Aşa se face că în Oss, Olanda, avem prima şosea din lume care străluceşte în întuneric. Este vorba despre 600 de metri de şosea, marcată cu vopsea reflectorizantă. Soluţia permite iluminarea naturală a drumului şi economiseşte energia necesară îmbunătăţirii vizibilităţii pe acest segment de drum.