Incidentul s-a petrecut în noiembrie 2013, în SUA, într-o clasă a cincea, băiatul de 11 ani rămânând blocat după ce şi-a scos capul prin spaţiul dintre scaun şi spătarul acestuia, în pauză, în timp ce se juca cu colegii săi.
Profesoara, Nicole Mcvey, a ales să îl filmeze pe băiat timp de 15 minute, în timp ce restul clasei aştepta, liniştită, soluţia incidentului. Ea poate fi auzită întrebându-l pe copil dacă vrea să sufere un electroşoc şi, la un moment dat, în clasă intră directorul şcolii, care spune că nu e deloc o urgenţă şi că băiatul va fi ajutat de un om de serviciu. Directorul a demisionat la scurt timp.
Profesoara, însă, nu doar că nu demisionează, dar e susţinută de o parte a părinţilor, scrie 14news.com, părinţii băiatului autist de 11 ani fiind revoltaţi de lipsa de măsuri luate de şcoală împotriva incidentului.
Mcvey e într-o perioadă de concediu plătit în aşteptarea concluziilor anchetei interne a şcolii. Instituţia de învăţământ nu vrea să comenteze cazul.
Filmuleţul filmat de profesoară a fost trimis şi tuturor profesorilor din şcoală, dar şi prietenilor profesoarei şi directorului, avocatul părinţilor băiatului explicând că aceştia se gândesc să dea în judecată şcoala, dar doar după terminarea anchetei.