Alexa Linboom avea cinci ani când a ajuns, pe 31 decembrie 2012, la spitalul american din Johnson City, Tennessee, scrie theatlantic.com.
Era vânătă la față și paralizată, iar corpul rigid se afla într-o poziție care indica o leziune cerebrală.
Ulterior, anchetatorii au aflat că tatăl și mama ei vitregă o forțaseră să bea o cantitate mare de suc acidulat de struguri drept pedeapsă.
"Nu știm exact cât lichid a băut, dar autopsia sugerează 2,4 litri de suc și apă pe parcursul a una-două ore. Fetița a țipat de durere, după care a paralizat și și-a pierdut cunoștința", a declarat procurorul Berkley Bell. Fetița a murit la spital două zile mai târziu.
Fetița a fost pedepsită să bea cantitatea mare de suc pentru că îi furase mamei ei vitrege un suc de struguri.
Părinții ei au fost găsiți vinovați de crimă.
Când o persoană brea prea mult suc sau apă, sângele devine atât de diluat încât împinge apa în organe pentru a scăpa de ea. Printre organele afectate se numără și creierul, care se umflă cu apă, iar astfel se creează o presiune din cauza contactului cu cutia craniană. Asta s-a întâmplat și în cazul fetiței americane, care și-a pierdut cunoștința, a paralizat și în cele din urmă a murit din această cauză.