Ce ingrediente ai nevoie
Pentru friptura de porc la tigaie poți să folosești coaste de porc, ceafă sau chiar cotlet de porc. Cotletul dacă nu este gătit corect are carnea tare, însă inăbușit la tigaie va fi suculent și gustos. Poți să servești friptura alături de cartofi piure, sos de mărar și o salată verde cu ridichi, potrivit reteteonline.ro.
Ingredientele de care ai nevoie sunt: 350 g carne de porc, 1 cățel de usturoi, 1 lingură untură de casă, 100 ml vin alb, sare, piper și boia de ardei.
Cum să prepari friptura de porc
Mod de preparare: Carnea de porc trebuie tăiată în bucăți mai mari, apoi încinge bine untura într-o tigaie și pune bucățile de carne la prăjit. Lasă bucățile de carne să se prăjească la foc mare timp de 5 minute pe o parte. Întoarce-le pe cealaltă parte și lasă-le să se prăjească încă 5 minute. Carnea de porc trebuie să se rumenească pe toate părțile.
Când carnea s-a rumenit, dă focul mic. Adaugă usturoiul tocat mărunt, sarea, piperul, boiaua de ardei și vinul alb. Pune capacul peste tigaie și lasă carnea la înăbușit. Acest proces durează în jur de 40-50 de minute, până când carnea de porc se va înmuia suficient.
Din când în când, ridică capacul și verifică dacă mai este lichid în tigaie. Dacă acesta a scăzut, mai completează cu puțină apă caldă. Acoperă cu capacul și mai lasă la înăbușit până se înmoaie carnea. Când carnea de porc s-a inmuiat suficient și a devenit fragedă, stinge focul. Poți să mai adugi peste friptura de porc suculentă la tigaie usturoi tocat pentru un plus de savoare.
Trucuri pentru o friptură suculentă
Seretul ca friptura de porc să fie suculentă este ca lichidul din tigaie să nu se evapore cu totul. Astfel carnea de porc se va înăbuși și va deveni foarte fragedă. Totodată, verifica din când în când dacă carnea de porc este moale. Înțeap-o cu o furculița, dacă aceasta intră ușor în carne, înseamnă că s-a inmuiat suficient.
Ai grijă ca feliile de carne de porc să nu fie mai groase de 2 cm. În acest fel vei obține o friptură de porc suculentă la tigaie. Înainte de a pune carnea de porc la prăjit în tigaie, aceasta trebuie să fie la temperatura camerei. Scoate carnea din frigider cu o ora înainte de a o găti.